Guvernantii ii invata pe romani sa-si repare incaltamintea in loc sa o arunce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Din respect pentru mediu este mai bine ca, in masura posibilului, sa va reparati incaltamintea in loc sa o aruncati", este una dintre mentiunile obligatorii pe care fabricantii de incaltaminte

"Din respect pentru mediu este mai bine ca, in masura posibilului, sa va reparati incaltamintea in loc sa o aruncati", este una dintre mentiunile obligatorii pe care fabricantii de incaltaminte ecologica vor trebui sa o inscrie din acest an pe etichetele produselor. Decizia a fost luata de Executiv in ultima sedinta si vizeaza, alaturi de incaltaminte, si detergentii pentru masinile de spalat vase. Potrivit acestor prevederi, care vor fi aplicate pana la 31 martie 2006 ori 2007, in functie de cerintele pietei, acordarea etichetelor ecologice se va face numai de catre Ministerul Agriculturii, criteriile care vor fi luate in calcul fiind limitarea cantitatii de reziduuri toxice, a emisiilor de compusi organici volatili si incurajarea fabricarii unor produse durabile. Astfel, producatorii de incaltaminte ecologica vor fi obligati sa foloseasca ambalaje de carton care trebuie sa contina cel putin 80% materiale reciclate, iar in cazul in care se utilizeaza pungi de plastic, acestea trebuie sa fie fabricate pe baza de materiale reciclate. "Aceasta incaltaminte a fost tratata astfel incat sa i se imbunatateasca rezistenta la apa. Ea nu necesita nici un tratament suplimentar" ori "Pentru o mai buna informare consultati informatiile referitoare la eticheta ecologica, la adresa de web a ministerului", sunt alte mentiuni pe care romanii vor trebui sa le gaseasca pe ambalaje. Acestora li se vor adauga informatii legate de poluare, precum: "Produsul produce poluarea redusa a aerului si apei sau produsul nu contine substante nocive". Totodata, producatorii de incaltaminte ecologica vor trebui sa tina sub control produsele folosite in cadrul procesului de fabricatie. Nu trebuie omisa nici durata de folosire a produsului, care trebuie obligatoriu mentionata. In ceea ce priveste detergentii pentru masinile de spalat vase, producatorii vor putea aplica etichete ecologice in situatia in care conving ca va fi redusa poluarea apei atat prin reducerea cantitatii de detergent utilizat, cat si prin limitarea folosirii componentelor daunatoare. Totodata, este necesara reducerea consumului de energie prin promovarea detergentilor care spala la temperaturi reduse. Reprezentantii Ministerului Mediului, initiatorii proiectului, precizeaza ca instituirea noului sistem de etichetare ecologica are scopul de a ajuta cetatenii sa aleaga produse care pot determina reducerea imbolnavirilor sau care sunt sigure din punct de vedere sanitar, in comparatie cu alte marfuri din acelasi grup.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite