Grupul Rompetrol a depus o nouă ofertă pentru preluarea acţiunilor Rompetrol Rafinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii grupului Rompetrol au depus astăzi o nouă ofertă de preluare a acţiunilor Rompetrol Rafinare, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins preţul din oferta anterioară, considerându-l prea mic.

"Au depus la termen noul preţ din ofertă, în plic închis şi sigilat, însă după ora 12.00, astfel că nu am avut timp să întrunim o şedinţă pentru analizarea amendamentului adus preţului. Vom discuta luni într-o şedinţă dacă noul preţ respectă cerinţele din decizia dată când Comisia a respins primul preţ", a declarat Lorand Kralik, comisar CNVM, citat de Mediafax.

Comisia a respins la 27 ianuarie preţul din oferta de preluare la Rompetrol Rafinare, de 0,0625 lei/acţiune, considerându-l prea mic raportat la valoarea activului net conform celor mai recente situaţii financiare auditate, respectiv cele de la 31 decembrie 2008, din care reiese o valoare de 0,0741 lei/acţiune.

Instituţia a solicitat grupului Rompetrol să depună până luni, 1 februarie, un amendament prin care să modifice preţul. Ulterior, ofertantul a anunţat CNVM că analizează situaţia şi va răspunde la solicitarea instituţiei "cât de curând", iar Comisia a prelungit pentru vineri, 5 februarie, termenul limită pentru depunerea noului preţ.

Grupul Rompetrol este deţinut de compania de stat kazahă KazMunaiGaz. Rompetrol Rafinare este cea mai importantă companie din grup.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite