Grupul Landini vrea sa renunte la Tractorul Brasov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In replica, reprezentantul concernului italian, Mauro Frola, declara: "Nici vorba de asa ceva"

Presedintele Consiliului Judetean Brasov, liberalul Aristotel Cancescu, a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, iminenta retragere a concernului italian Landini de la privatizarea societatii Tractorul Brasov. "Am informatii ca Landini nu mai doreste sa se mai implice in aceasta privatizare si se pare ca si Tractorul va avea soarta de a deveni parc industrial", a declarat Cancescu, fara a dezvalui sursa informatiilor sale. "Bomba" presedintelui C.J. Brasov a fost infirmata insa, categoric, cateva ore mai tarziu, de chiar reprezentantul Grupului Landini in Romania, Mauro Frola. Acesta a declarat pentru Adevarul: "Nu-l cunosc pe acest domn Cancescu si nu stiu de unde are si de ce vehiculeaza asemenea informatii fanteziste. Putea sa-mi dea un telefon macar, ca sa ma intrebe direct, nu sa lanseze astfel de lucruri, fara nici o verificare. Nici vorba ca Grupul Landini sa aiba cea mai mica intentie de a renunta la privatizarea de la Tractorul. Impreuna cu managementul societatii ne ocupam de intreaga activitate, productia lunara a depasit deja 500 de tractoare, platim salariile, furnizorii de materii prime si materiale, utilitatile, uzina merge spre bine. E adevarat, mai sunt unele probleme tehnice legate de transferul dreptului de proprietate, nu se poate face totul peste noapte. Dar negocierile cu APAPS continua chiar azi (ieri, n.n.), impreuna cu directorul general Catagoi, am avut o runda de discutii la Autoritate si cred ca pana la inceputul lui iunie se va face si transferul dreptului de proprietate". La randul sau, liderul sindical Gheorghe Apostu a dezmintit si el spusele lui Aristotel Cancescu. "Nici nu se pune problema ca Landini sa renunte la Tractorul, nu am absolut nici un indiciu in acest sens. Am avut, e drept, o intrerupere in negocierile oficiale ale sindicatului cu investitorul italian, pentru acordul social, dar asta doar pentru ca nu s-a realizat inca transferul dreptului de proprietate", ne-a declarat liderul sindical de la Tractorul. Potrivit informatiilor noastre, una din principalele cauze ale nefinalizarii pana acum a privatizarii de la Tractorul Brasov o constituie taraganarea de catre mai-marii APAPS a rezolvarii problemei pachetului de 17% din actiunile societatii brasovene, detinut de SIF Transilvania. Grupul Landini doreste ca APAPS sa preia aceste actiuni si sa i le transfere apoi, impreuna cu pachetul majoritar. "Noi am facut o oferta APAPS-ului, sa-i cedam aceste actiuni in schimbul pachetului majoritar de la Rulmentul. Au fost de acord, am inceput negocierile de mai bine de o jumatate de an, dar lucrurile se misca foarte greu, totul merge in pas de melc, nu stiu de ce", ne-a declarat presedintele SIF Transilvania, Mihai Fercala.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite