Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Gripa porcină: unde greşim?

2 august 2009, 21:21 |  Autor:  | 

Gripa porcină: unde greşim?

Gripa porcină: unde greşim?

 

Peste două miliarde de oameni ar putea fi infectaţi în următoarele luni, iar între nouă şi zece milioane ar putea muri.

Epidemia de gripă A(H1N1) este acum de neoprit. Şansa de a o controla este pierdută. Eforturile au fost împiedicate de faptul că dimensiunile şi iminenţa ameninţării au fost minimalizate în permanenţă. Acele influente „voci ale raţiunii“ care au împiedicat Organizaţia Mondială a Sănătăţii să emită mai devreme avertismente mai clare sunt şi cele care au determinat guvernele să se complacă în lipsa de acţiune.

Pe măsură ce virusul se împrăştie în toate colţurile lumii, aceleaşi voci atenuează sentimentul de pericol, necesar pentru o reacţie eficientă.  Ameninţarea este atenuată mai ales de afirmaţia eronată potrivit căreia puţini oameni vor avea simptome grave şi vor muri. Este adevărat că numai o mică parte a celor care sunt infectaţi îşi vor pierde viaţa.

Rata deceselor la nivel global este, în acest moment, de 0,45%, adică patru sau cinci oameni dintr-o mie. Dar ce se va întâmpla atunci când numărul celor infectaţi va deveni de ordinul milioanelor? Rata deceselor poate să rămână redusă, dar numărul acestora nu va mai fi mic. Dar cât de mare este pericolul?

Pentru a calcula rata potenţială a deceselor la nivel mondial, trebuie să estimăm numărul celor care riscă să fie infectaţi şi procentul acelora dintre ei care riscă să-şi piardă viaţa. Până acum, rata îmbolnăvirilor a fost de 30%, ceea ce înseamnă că una din trei persoane expuse virusului se infectează. Aceasta sugerează că peste două miliarde de oameni vor fi probabil infectaţi în valuri succesive ale pandemiei, în următoarele luni. Pe baza ratei cazurilor fatale constatate la nivel mondial, de 0,45-0,50%, rezultă că între nouă şi zece milioane de oameni ar putea muri.

Fără îndoială, realizarea unui vaccin va ajuta mult la reducerea numărului de infectări. Vaccinul este aşteptat până în septembrie. Dar va mai fi nevoie de câteva luni până când vaccinul va fi disponibil în cantităţi suficiente. În plus, trebuie să nu uităm că vom fi într-o cursă pentru producerea şi distribuirea vaccinului înainte ca virusul să sufere mutaţii, luând o formă mult mai virulentă (cu o rată mai mare a fatalităţilor), sau una împotriva căreia vaccinul nu va mai fi eficient.

După cum a spus directorul general al OMS, Margaret Chan, în discursul ţinut pe 2 iulie, în Mexic, „între cele două extreme - panică, respectiv complacere - există teritoriul solid al vigilenţei“. Totuşi, prea mulţi guvernanţi continuă să se complacă şi vor fi brusc împinşi către panică, din cauza lipsei de pregătire. De câţi morţi este nevoie pentru ca ei să adopte o acţiune bine gândită, coordonată şi în timp util?
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole