Grecia are cinci zile pentru a face pe plac Europei. Altfel, nu va primi împrumutul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Finanţe din zona euro au decis, aseară, la Bruxelles să amâne până miercuri autorizarea unui nou plan de asistenţă financiară pentru Grecia. Pentru a da undă verde planului de salvare a Greciei, liderii europeni au pus mai multe condiții.

"Nu vor vedea niciun ban înainte să pună în aplicare măsurile", a declarat președintele Eurogrupului, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker.

Parlamentul grec va trebui să treacă la fapte și să transforme acordul semnat între partidele coaliției de guvernământ în măsuri legislative. Grecia va trebui să aplice măsuri precum scăderea salariilor, disponibilizări și reduceri de costuri. În tot acest proces, Europa nu va sta deoparte: Papademos trebuie să ofere "garanții politice solide" că ajustările vor fi continuate și după alegerile din primăvara viitoare, informează cotidianul spaniol El Pais.

"Cu toate progresele importante realizate în ultimele zile, nu am dispus de toate elementele necesare pentru a lua deciziile în acest moment", a declarat Juncker după încheierea reuniunii Eurogrupului, transmite AFP, citată de Agerpres. O nouă întâlnire a miniştrilor de Finanţe din statele zonei euro este prevăzută pentru miercuri, în cursul acesteia fiind aşteptată aprobarea noului plan de asistenţă pentru Grecia, însă acest lucru se va întâmpla doar dacă țara elenă va îndeplini condițiile impuse.

Condițiile impuse Greciei

Prima condiţie este ca Parlamentul grec să aprobe, până duminică, planul de austeritate pe care guvernul de la Atena l-a convenit cu troica formată din Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, acord agreat şi de partidele politice din Grecia.

Până miercuri, guvernul grec trebuie să identifice "economii suplimentare de 325 de milioane de euro" în bugetul pentru anul 2012, a precizat Juncker.

Ultima condiţie este ca partidele politice care formează coaliţia de guvernare din Grecia să furnizeze 'garanţii politice serioase' pentru sprijinirea planului de austeritate, a mai subliniat preşedintele Eurogrupului, care a recunoscut că în cursul reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro au existat 'schimburi vii de opinii', fără să ofere detalii.

În baza noului plan de asistenţă financiară, Grecia ar urma să primească împrumuturi în valoare de circa 130 de miliarde de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite