Grecia loveşte peste ocean: indicele S&P 500, la minimele ultimelor 2 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite resimt şocul produs în Europa de accentuarea turbulenţelor politice din Grecia. Indicele S&P500, care urmăreşte evoluţia celor mai importante 500 de companii de pe piaţa americană, a căzut, în deschiderea şedinţei până la minimul ultimelor 2 luni.

Imediat după deschiderea şedinţei de tranzacţionare indicele celor mai importante 500 de companii americane a scăzut cu 1,3% până lanivelul de 1352,07 puncte, marcând astfel cel mai scăzut nivel al ultimelor două luni. Indicele Dow Jones Industrial Average a evoluat în aceeaşi direcţie, şi a pierdut 161,21 puncte, sau 1,2%, ajungând la nivelul de 12847,32 puncte.

Citeşte aici despre bursa din Grecia care a scăzut la minimele ultimilor 20 de ani

“Scăderea pieţei este cauzată de accentuarea turbulenţelor din Europa” a declarat pentru agenţia de presă Bloomberg Hank Smith, director de investiţii în cadrul companiei Haverford Trust, din Statele Unite. “Dacă Grecia nu iese din euro am putea vedea un efect de contagiune. Iar asta ar putea reverbera pe întregul glob. Europa trebuie să se concentreze pe creştere economică. Iar asta nu înseamnă neapărat creşterea cheltuielilor” a adăugat acesta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite