Goldman Sachs, acuzată pentru foamete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigantul Goldman Sachs a câştigat anul trecut cinci miliarde de dolari din specula cu mărfuri.

Organizaţia World Development Movement (WDM), care încearcă să accelereze procesul de dezvoltare a ţărilor din lumea a treia, susţine că o mare parte din aceste profituri sunt obţinute prin controlarea preţurilor pentru alimentele de bază, acţiune care adânceşte în sărăcie statele care se află în curs de dezvoltare.

Însă Goldman Sachs a infirmat aceste acuzaţii, declarând că raportul publicat de WDM este „oribil dezinformat", adăugând că majoritatea tranzacţiilor cu caracter speculativ pe care le desfăşoară instituţia sunt efectuate în numele clienţilor.

Mai mult, acuzată că destabilizează preţurile alimetelor, instituţia a răspuns că sprinjină „o reformă efectivă care să permită producătorilor să evite riscurile, oferind consumatorului preţuri stabile", potrivit  „The Guardian".

Scandalul vine după ce, duminică, preţul boabelor de cacao a atins maximul ultimilor 33 de ani, în urma unei singure tranzacţii prin care un fond de hedging londonez a cumpărat 7% din producţia mondială. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite