Gazprom, interesat de clienţii din afara Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Gazprom dă semne că ar schimba strategia, aşadar producătorul de gaze naturale ar putea renunţa la planurile de construcţie a unui gazoduct care să deservească zăcământul uriaş Shtokman din Marea Barents, în intenţia de a face disponibile şi clienţilor non-europeni resursele extrase acolo, transmite Reuters.

Grupul rus s-ar putea concentra pe producerea de gaze naturale lichefiate (GNL), care pot fi transportate mai uşor, a declarat directorul general adjunct al gigantului rus, Alexander Medvedev, potrivit Mediafax. Acesta este totodată şeful diviziei de exporturi a Gazprom.

Comentariul lui Medvedev va antrena probabil temerile Europei privind cât de mult se poate baza pe Rusia ca furnizor major de gaze pe termen lung, în contextul cererii tot mai ridicate din Asia.

Companiile europene s-au plâns în această iarnă că Gazprom, care asigură un sfert din consumul Europei, nu a răspuns afirmativ solicitărilor pentru creşterea cantităţilor livrate în perioada de vreme foarte rece din prima parte a acestui an.

Grupul rus a arătat atunci că nu poate acoperi toată cererea suplimentară.

Premierul Vladimir Putin, care va fi învestit în mai în cel de-al treilea mandat de preşedinte, a declarat în luna martie că Rusia ar trebui să se îndepărteze de dependenţa financiară de livrările de gaze naturale către Europa prin conducte. Putin consideră că Gazprom ar trebui să se extindă în sectorul gazelor naturale lichefiate super-răcite, care pot fi livrate pe mare atât în Europa, cât şi către Orientul Mijlociu şi Asia, fără constrângeri legate de infrastructură.

Zăcământul Shtokman, al zecelea din lume, are rezerve estimate la 3.900 miliarde metri cubi de gaze, echivalente cu consumul mondial timp de un an.

Teoretic, gazele extrase de acolo ar trebui transportate către Europa din 2016 prin gazoductul Nord Stream, aflat în fază de proiect, şi din 2017 sub formă de gaz natural lichefiat, modalitate mai costisitoare.

Dezvoltarea Nord Stream, începută în luna noiembrie a anului trecut, a fost întârziată de diverse probleme. În martie, consorţiul Nord Stream a amânat pentru cea de-a treia oară, în ultimele 12 luni, o decizie finală privind începerea investiţiilor iniţiale pentru proiect, estimate la 30 miliarde de dolari.



Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite