„Gaură“ de miliarde în activele imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creditele ajunse la maturitate pentru proprietăţile comerciale, industriale şi de birouri au nevoie de refinanţări de două miliarde de dolari, avertizează consultanţii. În România va fi nevoie de doi-trei ani de creştere a pieţei de investiţii pentru a  acoperi deficitul de refinanţare a creditelor, potrivit companiei imobiliare DTZ Echinox.

Deficitul de refinanţare constă în diferenţa dintre soldul creditelor garantate cu active imobiliare care vor ajunge la maturitate şi sumele disponibile pentru refinanţarea acestora.

„Mare parte din deficitul de refinanţare de astăzi îşi are originea în activitatea de creditare din anii de boom ai pieţei imobiliare din România. Astfel, când activităţile s-au comprimat, deprecierea valorii de piaţă a garanţiilor a depăşit marja de siguranţă de 15-20% din evaluări, acest deficit ajungând în prezent la 6%, respectiv două miliarde de dolari în valori absolute. Valoarea tranzacţiilor de investiţii în România în 2007 era de aproximativ două miliarde de euro, mai mare decât întreg deficitul de refinanţare de acum, ceea ce înseamnă că acesta poate fi acoperit în condiţiile a doi-trei ani normali de creştere a pieţei de investiţii", a declarat Cristian Ustinescu, director de investiţii DTZ Echinox. „România are o valoare absolută a deficitului de refinanţare ce reprezintă aproximativ 6% din totalul stocului investit. După acest criteriu, ţara noastră este a treia din Europa, în urma Irlandei, cu 19%, şi a Ungariei, cu 8%", se arată în raportul „Global Debt Funding Gap" al DTZ Echinox, citat de Mediafax.

Deficitul va scădea cu 17% în următorii ani

Deficitul global de refinanţare este estimat să ajungă la un total de 202 miliarde de dolari pe parcursul următorilor trei ani (2011-2013), reprezentând o reducere cu 17% faţă de valoarea de 245 miliarde de dolari prognozată în noiembrie 2010.

„În linii mari, deficitul de refinanţare este acoperit de capitalul nou disponibil pentru investiţii în proprietăţi comerciale. DTZ estimează că 403 miliarde de dolari sunt disponibile pentru investiţii pe pieţele imobiliare comerciale la nivel global în următorii trei ani. Aceasta reprezintă aproape dublul valorii de 202 miliarde de dolari a deficitului de refinanţare estimat pentru aceeaşi perioadă", se mai arată în raport.

20% este marja de siguranţă a deprecierii valorilor de piaţă ale activelor imobiliare, depăşită în ultimii ani de România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite