Adevarul.ro

În condiţiile unei economii stabile, criza politică ar rămâne la nivelul a ceea ce ea este, de fapt, în statele occidentale: un joc pentru putere şi nimic mai mult.

În mod previzibil, criza politică se prelungeşte. Formula de cabinet Croitoru a fost respinsă ieri în Parlament, astfel încât preşedintele va fi nevoit să facă o altă nominalizare. Mulţi prezintă această criză politică drept un fel de apocalipsă pentru România. Dacă stai să asculţi dezbaterile televizate, ai senzaţia că mâine-poimâine ţara va înceta să se mai mişte şi cu toţii vom încremeni până ce criza politică va fi fost rezolvată. Profund greşit!

Un câştig al ultimilor 20 de ani de democraţie este tocmai acela că ţara continuă să se mişte indiferent de ceea ce se întâmplă la Palatul Victoria sau la Palatul Cotroceni. Problema României este că economia nu a ajuns încă să fie suficient decuplată de politic, iar această mişcare independentă a unui domeniu faţă de celălalt nu este încă suficient de amplă. În condiţiile unei economii stabile, a unei situaţii financiare previzibile, a unei reţete pe termen lung privitoare la taxe şi impozite, criza politică n-ar impresiona pe nimeni şi ar rămâne la nivelul a ceea ce ea este, de fapt, în statele occidentale: un joc pentru putere şi nimic mai mult.

În România ne lipseşte tocmai această previzibilitate, care înseamnă - deopotrivă pentru investitorul român sau pentru cel străin - că, indiferent de Guvern, de preşedinte sau de alte structuri politice, condiţiile lui de afaceri vor fi aceleaşi şi mâine, dar şi peste trei ani. Previzibilitate mai înseamnă că un dezvoltator, indiferent de domeniu, îşi poate întocmi bugete de termen lung, care să-i permită să anticipeze cu suficientă precizie unde va fi afacerea lui peste o lună, peste două, peste un an şi peste doi... Crizele politice nu stârnesc atâta isterie şi atâtea emoţii în statele mature din punct de vedere politic şi economic şi avem suficiente exemple în Europa de ţări în care guverne s-au succedat cu repeziciune, însă nimeni nu s-a atins de reţetele sociale şi economice pe baza cărora funcţionau ţările respective.

În fond, ce s-a întâmplat în România? Eu n-aş numi actuala situaţie „criză politică“ în accepţiunea catastrofică pe care i-o dăm în aceste zile, ci mai degrabă exerciţiu democratic extrem. În premieră în ultimii 20 de ani, o moţiune de cenzură a demis o echipă guvernamentală. Catastrofă? Nu, exerciţiu democratic. Tot în premieră în ultimii 20 de ani, legislativul a trântit un candidat de premier (şi, implicit, un guvern) la vot. Nenorocire? Nu, exerciţiu democratic. Şi s-ar putea să mai avem de-a face cu astfel de premiere, cum ar fi alegerile anticipate, însă toate sunt, nu-i aşa?, exerciţii democratice constituţionale. Nu ştiu ce regim, ce guvern şi ce fel de parlament vom avea în 2010. E mai puţin important cu cine „ţinem“ fiecare. Esenţial însă, pentru toţi, este ca sistemul politic, aşa cum va rezulta el după frământările de la acest sfârşit de an, să asigure acea previzibilitate pe termen lung de care vorbeam înainte. După aceea, Dumnezeu cu mila! Ne putem permite şi câte un Guvern pe lună!