Gabriel Resources vrea să fie mai presus de lege şi să nu i se dubleze redevenţa la Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Resources aşteaptă ca Guvernul să clarifice dacă majorarea de la 4% la 8% a redevenţei pentru metale preţioase se aplică şi în cazul proiectului Roşia Montană, potrivit unui comunicat al companiei.

"Gabriel ia notă de anunţul Guvernului privind adoptare unei rate majorate a redevenţelor pentru resursele minerale reglementate de Legea Minelor şi în special creşterea de la 4% la 8% a redevenţei care va fi plătită statului pentru producţia de metale preţioase. Compania aşteaptă o clarificare formală din partea Guvernului dacă sau cum măsura anunţată s-ar aplica proiectului Roşia Montană", se arată în comunicat.

Guvernul a decis dublarea redevenţei pentru aur, platină şi argint, de la 4% la 8% din valoarea producţiei, şi majorarea redevenţei de la 4% la 6% pentru celelalte produse miniere, precum cărbunele şi apele minerale, o cotă de 20% din taxe urmând să fie cedată autorităţilor locale.

Decizia a fost luată marţi în şedinţă de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă.

Un document guvernamental citat de Mediafax, în octombrie, releva faptul că Executivul negociază cu Gabriel Resources majorarea cotei de participaţie la Roşia Montană de la 19,3% la 22,5%, investitorul respingând însă creşterea redevenţei şi împărţirea controlului cu statul şi condiţionând suplimentarea numărului de acţiuni de un cadru legal mai favorabil operatorilor minieri.

Cele două părţi au discutat trei scenarii, respectiv menţinerea redevenţei la 4% şi a cotei statului la 19,3%, menţinerea redevenţei la 4% şi majorarea cotei statului la 25% şi creşterea redevenţei la 8%, dublu faţă de nivelul actual, cu menţinerea cotei statului la 19,3%.

Documentul citat arată însă că investitorii au susţinut că ultimul scenariu, singurul care prevede majorarea redevenţei, nu este acceptabil, având în vedere "impactul pe profitabilitatea proiectelor miniere şi riscul de nefinanţabilitate", în consecinţă investitorii fiind dispuşi doar să crească participaţia statului în proiect "în limite rezonabile".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite