Fuia dă cărţile pe faţă: „Ştim sau nu, toţi mâncăm produse modificate genetic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscut pentru colaborarea sa cu Monsanto – lider mondial al pieţei de produse modificate genetic, ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia, a afirmat azi-dimineaţă, la Pro TV, că românii consumă chiar şi fără să ştie alimente „mutante“.

„Toţi mâncăm produse modificate genetic astăzi, chiar dacă ştim sau nu ştim, iar 90% din producţia de soia din lume este modificată genetic“, a declarat ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia, la emisiunea „După 20 de ani“, difuzată la Pro TV.
El a afirmat că până şi ciocolata are în compoziţie produse obţinute din organisme modificate genetic.
Ministrul a mai spus că instituţiile statului ar trebui să controleze dacă pe ambalajele produselor scrie sau nu dacă acestea au componente modificate genetic.
„Avem o legislaţie care obligă clar ca pe etichetă să scrie dacă produsul conţine organisme modificate genetic“, a afirmat Fuia.

România: 300 de hectare cu porumb MG

El nu a putut preciza dacă a văzut pe piaţa românească produse pe care să scrie că au în compoziţie OMG.
„România a avut o experienţă cu aceste culturi modificate genetic, îndeosebi cu soia, şi în acel moment suprafaţa a crescut foarte mult. Astăzi România mai cultivă suprafeţe foarte mici. Cred că anul acesta mai mult de 300 de hectare de porumb modicat genetic nu se cultivă în România. La nivel european există o întreagă dezbatere şi România va sta în acest cadru european în ceea ce priveşte acceptarea culturilor modificate genetic. Eu în trecut am lucrat pentru o corporaţie profund implicată în acest fenomen. E un lucru cu care mă mândresc, am fost unul dintre oamenii care au lucrat într-un astfel de proiect“, a adăugat ministrul demis al Agriculturii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite