Frecvenţa controalelor a crescut după integrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreprinzătorii se plâng că integrarea a crescut apetitul pentru amenzi al organelor de control ale statului, indiferent că se numesc Garda Financiară, Garda de Mediu, Autoritatea

Întreprinzătorii se plâng că integrarea a crescut apetitul pentru amenzi al organelor de control ale statului, indiferent că se numesc Garda Financiară, Garda de Mediu, Autoritatea Sanitar-Veterinară sau cea pentru Protecţia Consumatorilor. Marian Filimon, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al IMM-urilor, propune chiar desfiinţarea Gărzii de Mediu, care are atribuţii similare cu agenţiile teritoriale de mediu. Patronatul IMM-urilor susţine că inspectorii sunt motivaţi să aplice amenzi pentru că 15-25% din cuantumul amenzilor se adună la salariu şi propune eliminarea acestui sistem şi alinierea la sistemele de control europene. Patronii spun că inspectorii cer întreprinderilor româneşti să respecte reguli care nu sunt respectate nici în state din Uniunea Europeană precum Spania, Italia sau chiar Belgia.

"Avem informaţii că atunci când se apropie sfârşitul lunii sună clopoţelul şi îşi fac un prim bilanţ cum stau cu planul la amenzi. După care pleacă pe teren şi îşi umflă sacul. Amenda a devenit o taxă de teamă, de protecţie, de îmbogăţire a funcţionarilor. Amenda e un scop în sine", spune Marian Filimon.

Reprezentanţii patronilor reclamă lipsa acţiunilor de prevenţie şi informare şi concentrarea organelor de control exclusiv pe amenzi. Agresivitatea controalelor este un factor suplimentar care afectează competitivitatea firmelor româneşti, iar numărul falimentelor ar putea creşte semnificativ în perioada următoare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite