Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Franks: Nicio bancă străină nu a spus că vrea să reducă expunerea pe România

26 iulie 2010, 20:06 |  Autor: Mihaela Stoica | 

Cuvinte cheie: Jeffrey Franks, FMI,

 Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks

 

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat astăzi că nicio bancă cu capital străin nu şi-a exprimat intenţia de a reduce expunerea pe România la întâlnirea de la Bruxelles de săptămâna trecută, în schimb au existat câteva instituţii care au arătat că vor să se extindă pe piaţă.

"Un număr de bănci vor creşte expunerea pe România, astfel încât prin reducerea angajamentelor de la 100% la 95% (din nivelul atins la finele lunii martie 2009 -n.r.) nu ne aşteptăm neapărat ca băncile să-şi modifice expunerea. Le oferim o întoarcere la normalitate, care le permite flexibilitate şi alocarea resurselor de care dispun", a spus Franks, după o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, relatează Mediafax

Pe Aceeaşi Temă

Întrebat câte bănci îşi vor reduce expunerea după decizia de la Bruxelles, Franks a spus că Fondul nu a primit nicio astfel de înştiinţare de la grupurile prezente pe piaţa românească.

Reprezentanţii Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional au avut, săptămâna trecută, la Bruxelles o întrevedere cu băncile-mamă ale principalelor nouă instituţii de credit cu capital străin având subsidiare în România, la care au participat şi reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, Ministerului Finanţelor Publice din România, Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Băncii Europene de Investiţii, grupului Băncii Mondiale, Băncii Centrale Europene.

Grupurile care au participat la întâlnire sunt Erste Bank, Raiffeisen, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit, Société Générale, Alpha Bank, Volksbank International şi Piraeus Bank.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole