Franks (FMI): Economia României se va relansa în al doilea semestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Relansarea economiei româneşti va avea loc în al doilea semestru al acestui an, dar creşterea Produsului Intern Brut va fi de maximum 1%, a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internaţional (FMI), într-o emisiune ce va fi difuzată duminică de Pro TV, potrivit Mediafax. El a comparat economia României cu un pacient care a venit la spital cu febră mare şi, între timp, aceasta a dispărut, dar pacientu

"Economia românească este la recuperare intensivă. Economia românească este ca un pacient care a venit la spital cu febră mare. Febra a dispărut, însă pacientul este încă slăbit", a declarat Franks. El a atras atenţia că, cel puţin într-o primă fază, nu se va ajunge la punctul de dinaintea crizei şi a apreciat măsurile luate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Totuşi, a precizat că dacă acestea nu erau luate la momentul oportun, deficitul bugetar ar fi fost nu de 7%, ci de minim 10% din PIB.

Soluţiile pentru a atinge ţintă de deficit bugetar de 6% sunt variate, consideră Franks, menţionând o combinare a măsurilor de reducere a cheltuielilor şi una de creştere a taxelor. El a precizat, însă, că decizia de a creşte taxele râmâne la latitudinea Guvernului.

Pentru 2010, Franks preconizează condiţii mai relaxate de acordare a creditelor, dar nu la nivelor celor dinainte de criză. El consideră că 2010 va rămâne un an dificil, pentru că rata şomajului va atinge un punct maxim, după care va începe să scadă. Cu toate acestea, Franks punctează că au fost înregistrate şi "succese preliminare", iar în unele domenii au început să se înregistreze creşteri pozitive.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite