Franks:Restructurarea sectorului public trebuie să continue în anii următori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Restructurarea sectorului public trebuie să continue în anii următori, chiar dacă nu va mai fi nevoie de o consolidare fiscală bruscă în 2011 şi în 2012, a declarat, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. Mai mult, există iniţiative de a lucra asupra sistemului de beneficii sociale.

"A existat o ajustare substanţială a echilibrului fiscal datorită măsurilor foarte dificile, dar necesare, care au fost luate. Nu va fi nevoie de o consolidare de o asemenea mărime în 2011 şi 2012, dar asta nu înseamnă că nu mai este nevoie de reforme pentru ca România să aibă o creştere economică mai rapidă şi o economie mai eficientă şi mai competitivă", a spus Franks, la un seminar organizat de BNR cu ocazia aniversării a 130 de ani de activitate, potrivit Mediafax.

El a menţionat că dacă un stat nu trebuie să realizeze o consolidare fiscală bruscă nu înseamnă că acesta nu trebuie să reformeze şi mai mult sectorul public şi să implementeze reforme structurale. "Cred că trebuie continuată restructurarea sectorului public şi cred că vedem unele iniţiative în prezent, adică există reforma pensiilor, a doua rundă a reformei salariale, va exista o continuare a reducerii sectorului public, există iniţiative de a lucra asupra sistemului de beneficii sociale", a spus Franks.


El a precizat că o echipă tehnică a FMI se află în prezent la Bucureşti şi analizează eficienţa cheltuielilor publice şi modul de îmbunătăţire a acesteia.
"Procesul de reformă trebuie să continue dincolo de 2010", a mai spus oficialul FMI.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite