Francul elveţian a ajuns la un nou maxim istoric. Se apropie tot mai mult de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francul elveţian şi-a continuat şi astăzi creşterea, Banca Naţională a României afişând un curs de 3,9173, în creştere cu 4,3 bani faţă de şedinţa precedentă.

Vineri, BNR a cotat cursul de referinţă al francului elveţian la 3,9130 lei.

Banca centrală a cotat euro la  4,2442, în uşoară creştere faţă de şedinţa de vineri, când a înregistrat  4,2419 lei.

Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de schimb cu 2,37 bani mai redus, de 3,9768 lei/dolar, de la 3,0005 lei/dolar vineri.

Dolarul s-a depreciat luni faţă de euro, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat măsuri de limitare a efectului de contagiune a crizei datoriilor de stat, iar ţările G7 au promis acţiuni coordonate pentru a menţine stabilitatea pieţelor valutare.

Totodată, moneda japoneză şi francul elveţian, considerate active sigure în perioade de corecţie, au fost propulsate de scăderile puternice înregistrate pe bursele asiatice şi pe pieţele de mărfuri, după retrogradarea ratingului Statelor Unite, potrivit Mediafax.

Francul elveţian, dublu faţă de 2008

De la începutul anului cursul leu-franc a crescut cu 14,2%, de la 3,4242 unităţi.

Foarte mulţi români şi-au luat credite în franci elveţieni în perioada 2007 - 2008, când valoarea monedei era de numai 2 lei, iar dobânda era de 3-4%, faţă de 8-9%, cât era dobânda la euro, sau 16-18%, cât era la lei.

Potrivit datelor BNR, la sfârşitul lunii mai, din cauza creşterii franculului, restanţele celor cu credite în această monedă erau de  250 milioane euro, cu 150 milioane euro mai mult faţă de sfârşitul lunii mai 2010.

Cursul valutar anunţat luni de BNR, raportat la leu:

1 Euro EUR 4,2442
1 Dolar S.U.A USD 2,9768
1 Dolar australian AUD 3,0748
1 Leva bulgărească BGN 2,1701
1 Dolar canadian CAD 3,0205
1 Franc elveţian CHF 3,9173
1 Coroană cehă CZK 0,1751
1 Coroană daneză DKK 0,5697
1 Liră egipteană EGP 0,4993
1 Liră sterlină GBP 4,8843
100 Forinţi maghiari HUF 1,5419
100 Yeni japonezi JPY 3,8338
1 Leu moldovenesc MDL 0,2607
1 Coroană norvegiană NOK 0,5436
1 Zlot polonez PLN 1,0455
1 Rublă rusească RUB 0,1063
1 Coroană suedeză SEK 0,4587
1 Liră turcească nouă TRY 1,7004
1 Rand sud-african ZAR 0,4274
1 Real brazilian BRL 1,8885
1 Renminbi chinezesc CNY 0,4625
1 Rupia indiană INR 0,0661
100 Woni sud-coreeni KRW 0,2749
1 Peso mexican MXN 0,2436
1 Dolar neo-zeelandez NZD 2,4613
1 Dinar sârbesc RSD 0,0412
1 Hryvna ucrainiană UAH 0,3726
1 Dirhamul Emiratelor Arabe AED 0,8103
1 gram de aur XAU 163,0900
1 DST XDR 4,7600

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite