Francize de 10 miliarde de euro în 2010, în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi se află încă la un stadiu incipient de dezvoltare, dinamica pieţei francizei din România nu este deloc de neglijat. Dacă pentru acest an se estimează ca afacerile în franciză să

Deşi se află încă la un stadiu incipient de dezvoltare, dinamica pieţei francizei din România nu este deloc de neglijat. Dacă pentru acest an se estimează ca afacerile în franciză să genereze o cifră totală de afaceri de aproximativ un miliard de euro, în ceea ce priveşte perioada 2007-2010, specialiştii estimează că s-ar putea atinge pragul de 10 miliarde de euro.
"Estimăm un nivel al acestor afaceri ce ar putea atinge 10 miliarde de euro, până în 2010. Actuala tendinţă indică o orientare a investitorilor către dezvoltarea francizelor industriale, în zonele defavorizate", a declarat, ieri, pentru Adevărul, preşedintele Asociaţiei Române de Franciză (ARF), Constantin Anton. Cele mai multe companii străine sunt interesate însă, potrivit acestuia, în dezvoltarea în România a unor francize în domeniul producţiei, comerţului sau textilelor. În România există în acest moment 210 francize, dintre care 40 sunt româneşti. Dintre cele străine, 60% sunt din SUA şi Canada, francizele din Europa având o pondere mai mică.
Concurenţa de pe piaţa francizelor din România se va înteţi odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, când vor intra pe piaţa autohtonă afaceri care generează în Ungaria sau Franţa cifre de afaceri de sute de milioane de euro.
"Jumătate din membrii asociaţiei de profil din Ungaria şi-au manifestat intenţia de a veni în România, după 1 ianuarie 2007", a mai spus Anton.
Potrivit acestuia, cifra de afaceri generată de aceste francize pe piaţa ungară se apropie de 600 milioane de euro. Cum concurenţa va creşte, atât francizaţii, cât şi francizorii deja existenţi în România vor trebuie aşadar să ridice standardele de calitate ale afacerilor lor. "Nu cred că integrarea va duce la dispariţia unor francize de pe piaţă, ci, din contră, vor fi obligate să devină mai competitive", consideră preşedintele ARF. Nu doar ungurii sunt însă interesaţi de piaţa autohtonă, ci şi francezii care şi-au anunţat venirea în România. "O reţea de patiserii, existente deja în Bucureşti, intenţionează extinderea, prin dezvoltarea de francize, în toată ţară", a declarat, pentru Adevărul, Elena Zoltăreanu, manager Romanian Brand, firmă de consultanţă în domeniu. Potrivit acesteia, şi-au manifestat, totodată, interesul de a veni în România după 1 ianuarie 2007 mai multe firme franceze din domeniile retail şi vestimentar. Francizele româneşti se dezvoltă nu doar pe piaţa autohtonă, ci şi în străinătate. O franciză locală care şi-a anunţat

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite