UPDATE Fostul şef al Sibex nu mai poate fi găsit. Zvonuri: a fugit cu banii clienţilor firmei sale. Poliția cercetează cazul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte CA şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de lunea trecută şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe printr-o firmă deţinută de el.

UPDATE: Polițiștii sibieni au declanșat o anchetă, în urma presupusei dispariții a lui Cristian Sima. ”În urma informațiilor apărute în mass-media referitoare la fostul președinte al Bursei Sibiu, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu s-a autosesizat în acest caz, fiind demerate verificări”, spune Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. 

Surse din piaţa de capital au declarat, potrivit Mediafax, că Sima a transmis la 1 octombrie un email unui director de la bursa din Sibiu în care scria că i-au fost furate laptopul, telefonul, actele şi cardul bancar şi cerea blocarea acestora.

Angajaţii Sibex au încercat de mai multe ori, fără succes, să îl contacteze pe Sima. La casa pe care Sima o are în Elveţia, postul telefonic este suspendat, au menţionat sursele.

În piaţa de capital au apărut zvonuri potrivit cărora Sima ar fi dispărut din ţară cu banii clienţilor unei firme pe care o deţine şi prin care tranzacţiona pe pieţele externe. Este vorba de zeci de milioane de euro.

Firma WBS Holding înregistrată în Insulele Virgine Britanice, prin care clienţii lui Sima ar fi tranzacţionat pe pieţele externe, nu este înregistrată la CNVM, astfel că activitatea acesteia nu este supravegheată de Comisie.

Sima a fost acţionar la WBS România până anul trecut, când a vândut acţiunile pentru a evita o incompatibilitate cu funcţiile de preşedinte CA şi director general al Sibex.

Potrivit altor surse din piaţa de capital, CNVM va discuta mâine dacă va trimite o echipă de control la firma de brokeraj WBS România, care este înregistrată la Comisie şi care intermediază tranzacţii pe bursele de la Sibiu şi Bucureşti.

Sima trebuia să fie prezent la bursa de la Sibiu în această perioadă pentru a participa la controlul periodic pe care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) îl derulează la Sibex. Controlul a fost anunţat în ultima săptămână din luna septembrie şi a început luni, pe 1 octombrie.

Absent de la controlul CNVM

Noul preşedinte CA al Sibex, Paul Gabriel Miclăuş, a declarat că revocarea lui Sima din funcţie nu are legătură cu zvonurile apărute în piaţa de capital. Potrivit lui Miclăuş, Sima a fost înlocuit din funcţie deoarece nu a fost preznt la bursă în timpul controlului efectuat de CNVM.

Dispariţia lui Sima vine şi în contextul în care SIF-urile s-au coalizat pentru a-l revoca pe acesta din funcţiile de conducere deţinute la Sibex şi pentru a-l trage la răspundere.

Unul dintre clienţii WBS Holding, o firmă deţinută de Cristian Sima şi înregistrată în Insulele Virgine, care se ocupă de tranzacţiile pe pieţele internaţionale ale clienţilor WBS România, a transmis astăzi că Sima a dispărut pur şi simplu din peisaj de la sfârşitul lunii septembrie, scrie Wall-Street.ro.

“Contul meu de tranzacţionare pe bursele internaţionale era trecut pe WBS Holding, o firmă controlata de Cristian Sima, care se ocupa integral de tranzacţiile străine. De la sfârşitul lunii septembrie nu am mai putut lua legatură cu el. Sima era unicul acţionar al acestei firmei şi făcea toate tranzacţiile, avea acces la contul meu, putea să facă orice tranzacţie. Am mers astăzi la sediul WBS România, unde ni s-a spus că nu ne pot ajuta în niciun fel şi ca tranzacţiile noastre au fost oprite. Nu pot avea acces la contul meu, nu pot vedea nimic. Sima a fugit cu banii clienţilor”
, a declarat investitorul păgubit pentru Wall-Street.ro.

Sursele mai spun ca în urma cu aproximativ o lună Cristian Sima ar fi divorţat şi tot în aceeaşi perioadă ar fi fost concediat şi directorul de tranzacţionare de la WBS Holding, Sima rămânând singura persoană responsabilă cu operaţiunile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite