Forţa de muncă s-a scumpit în tandem cu majorarea TVA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatorii au fost nevoiţi să suporte costuri mai mari cu 7,2% pentru dotarea posturilor, în timp ce la nivelul angajaţilor salariul a crescut doar cu 3,5%. România a consemnat a doua mare scumpire a manoperei din UE în trimestrul al doilea, pe fondul creşterii preţurilor la materialele necesare în procesul de producţie.

În intervalul aprilie-iunie 2011, costurile cu forţa de muncă au crescut în România cu 7,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, avans care ne plasează pe locul al doilea în Uniunea Europeană (Bulgaria ocupă primul loc, cu 12,4%) din acest punct de vedere. La nivelul salariului mediu net însă, creşterea a fost de numai 3,5% din iunie 2010 până în iunie 2011, arată statisticile oficiale.

Decalajul dintre cât plăteşte angajatorul (costul cu forţa de muncă) şi cât îi revine salariatului (câştigul net lunar) este dat de taxele, impozitele şi celelalte cheltuieli aferente menţinerii şi dotării postului respectiv. Iar în România această diferenţă - care e extrem de mare în comparaţie cu cea consemnată în alte ţări - arată ce presiune fiscală trebuie să înfrunte de fapt angajatorii. Ceea ce s-a întâmplat în trimestrul al doilea din acest an arată însă altceva: fără ca taxele şi impozitele aferente forţei de muncă să crească faţă de aceeaşi perioadă din 2010, costurile cu manopera au crescut de două ori mai mult decât salariile.

„Explicaţia constă în creşterea costurilor cu menţinerea şi dotarea tehnică a fiecărui post în parte, cheltuieli materiale care conţin şi TVA. În perioada analizată, creşterea TVA a fost principalul factor de scumpire a manoperei, dar s-ar putea să fi intervenit şi factori de natură contractuală, având în vedere noul Cod al muncii intrat în vigoare în cursul trimestrului II", ne-a declarat analistul economic Ilie Şerbănescu. Altfel spus, prin majorarea TVA de anul trecut statul a aspirat bani şi din piaţa muncii, nu doar din piaţa bunurilor de larg consum.

"Cheltuielile materiale necesare dotării fiecărui post, care conţin şi TVA, au fost principalul factor de scumpire a manoperei."
Ilie Şerbănescu
analist economic

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite