Forbes: Cine este antreprenorul român care scoate milioane de dolari din ţevi uzate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Sota vinde ţevi de peste 30 de ani. Până la Revoluţie şi câţiva ani după, le-a vândut pe ale statului. De câţiva ani încoace, pe ale lui. Pe care trebuie însă să le scoată din pământ.

În fiecare zi călcăm pe euro. Sau pe dolari, depinde de cum priveşti lucrurile. Dar niciodată nu ne-am gândit la asta. Nicolae Sota, acţionarul majoritar al companiei Sotal Metal Export, a profitat din plin de această oportunitate, imediat ce fabricile producătoare de ţevi de oţel din România au fost privatizate. Adică de vreo opt ani.

Proaspăt absolvent de ASE, în 1978, Nicolae Sota a ajuns să lucreze în comerţul exterior, la Metal Export. Avea 20 de ani şi era primul job. În baza bunelor relaţii de prietenie pe care Nicolae Ceauşescu le avea la acea dată cu America, se înfiinţase Departamentul America, foarte important în comerţul exterior.

Pe ţevi, însă, un domeniu destul de complicat, „nu se băga nimeni", îşi aminteşte el, „pentru că sunt sute de sortimente, dimensiuni şi categorii". Aşa a ajuns să exporte în America ţevile de oţel produse în România. A venit însă Revoluţia şi a rămas fără loc de muncă.

Află pe forbes.ro evoluţia afacerilor cu ţevi uzate şi unde exportă Nicolae Sota

Vezi pe forbes.ro la sumă a fost evaulat Sota în Top 500 Miliardari

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite