Forbes: Biomasa, o resursă regenerabilă descoperită recent de investitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biomasa este cuvântul cheie care va domina industria energiilor regenerabile până în anul 2020.

Până acum, când spuneam energie regenerabilă spuneam, de fapt, energie eoliană - un domeniu în care, în ultimii cinci ani, investitori români și străini au demarat proiecte de ordinul miliardelor de euro. Febra eoliană a mers atât de departe încât acest avânt investițional le a amintit multora de bula imobiliară.

Iar asocierea nu este deloc deplasată în condițiile în care părea aproape la îndemâna oricui să cumpere un teren, să obțină toate aprobările necesare și să-l vândă ulterior unui investitor strategic cu randamente care ajungeau la 50% din suma investită. Drept dovadă că, dacă răsfoiți cea mai recentă ediție a „Forbes 500 de miliardari", veți constata că oamenii de afaceri români vorbesc azi despre proiectele lor eoliene cu aceeași înfierbântare cu care vorbeau despre imobiliare înainte de criză. Este noua modă.

Dar obiectivul pe care și l‑a asumat România (ne referim la cerințele europene) - ca la orizontul anului 2020 o cincime din totalul energiei consumate să provină din surse energetice regenerabile - nu se referă doar la energia electrică. În egală măsură, obiectivul vizează și generarea căldurii și a carburanților. Pentru atingerea ţintei propuse, 65% din totalul energiei regenerabile consumate va proveni din biomasă. Să fie aceasta următoarea modă?

Află pe forbes.ro cine sunt investitorii români care alocă fonduri pentru astfel de proiecte

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite