Fondurile străine sunt atrase de acţiunile de pe RASDAQ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul cu capital de risc Reconstruction Capital 2 (RC2), administrat de New Europe Capital, a investit în acest an 21 milioane de euro în acţiuni listate pe piaţa de capital românească.

Fondul cu capital de risc Reconstruction Capital 2 (RC2), administrat de New Europe Capital, a investit în acest an 21 milioane de euro în acţiuni listate pe piaţa de capital românească.
"Plasamentele efectuate de Reconstruction Capital 2 pe piaţa de capital autohtonă au vizat în special societăţi de pe piaţa Rasdaq. Politica noastră de investiţii constă în identificarea unor emitenţi mai mici, cu potenţial de creştere şi totodată prea puţin cunoscuţi jucătorilor la bursă", a declarat, pentru Adevărul, Ion Florescu, director la New Europe Capital. Fondul a fost înfiinţat la sfârşitul anului trecut, suma atrasă iniţial fiind de 23,4 milioane de euro. În luna mai a anului curent, Reconstruction Capital 2 a mai "ridicat" de la investitori 40,2 milioane de euro, astfel că, în prezent, capitalizarea fondului se ridică la 63,6 milioane de euro.
Până acum, Reconstruction Capital 2 a efectuat plasamente pe pieţele de capital de la Bucureşti şi Sofia circa 25 milioane de euro. "Cea mai mare parte a investiţiilor la bursă au fost efectuate în perioadele de scădere a cotaţiilor. Astfel, majoritatea plasamentelor pe piaţa de capital românească au fost efectuate în luna iunie 2006", precizează Ion Florescu.
Pe lângă plasamentele pe pieţele de capital, fondul investeşte şi în societăţi private. "În primul an, am urmărit o alocare egală a sumelor între investiţiile pe burse şi cele din sectorul privat", precizează Ion Florescu. O investiţie în sectorul privat presupune preluarea unei companii, îmbunătăţirea activităţii şi profitabilităţii acesteia şi ulterior vânzarea ei.
Societatea de administrare a identificat mai multe oportunităţi de investiţii pe piaţa românească, domeniile vizate fiind cel imobiliar, al serviciilor medicale şi industria alimentară. Fondul are două strategii în ceea ce priveşte investiţiile din sectorul privat. Astfel, sunt căutate companii mici, înfiinţate de 23 ani şi care au înregistrat o evoluţie foarte bună a afacerilor.
"Cealaltă strategie este oarecum opusă, întrucât constă în achiziţionarea unor societăţi care se află în dificultate, pentru a le restructura. Criteriile de care ţinem cont la selectarea acestora sunt domeniul de activitate, care trebuie să fie cât mai interesant şi cu potenţial de creştere, activele şi brandul. Preferăm companii cu un brand cunoscut, dar neexploatat la maximum", precizează Ion Florescu.
În plus, societatea de administrare caută, în special, firme orientate spre consumul intern. "Evităm firmele exportatoare, la care manopera are o pondere ridicată în costurile de producţie. Acestea nu vor putea face faţă competitivităţii ridicate, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană", afirmă directorul New Europe Capital.
Cât priveşte investiţiile în domeniul imobiliar, lucrurile sunt puţin diferite. "În domeniul realestate (imobiliar), de regulă, ne asociem cu dezvoltatorii de proiecte imobiliare care doresc să îşi majoreze capacitatea de a investi", afirmă Florescu. În prezent, Reconstruction Capital 2 este partener la trei astfel de proiecte. "Intenţionăm, împreună cu partenerii noşti, să achiziţionăm trei terenuri în Capitală. Ulterior, pe acestea vor fi dezvoltate proiecte imobiliare. Două dintre proiecte vizează realizarea unor construcţii rezidenţiale, în timp ce unul este mixt, presupunând realizarea atât de clădiri rezidenţiale, cât şi de spaţii industriale", precizează directorul New Europe Capital.
Investiţia într-un proiect este de 3-15 milioane de euro
Suma alocată de Reconstruction Capital 2 pentru un proiect investiţional este între 3 milioane euro şi 15 milioane de euro. De regulă, valoarea unui plasament se menţine la nivelul iniţial. "Încă de la început, din faza de proiect, facem un plan de afaceri împreună cu managementul companiei. Ulterior, ne implicăm în administrarea societăţii, prin acordarea de consultanţă conducerii", precizează Florescu. Durata medie a unei investiţii este de 3-4 ani. Perioada însă poate să se abată sensibil de la acest interval, în funcţie de oportunităţile din piaţă.
Pe lângă Reconstruction Capital 2, New Europe Capital mai administrează în România alte două fonduri de investiţii, respectiv Romanian Recontruction Capital (RRC) şi Romanian Investment Fund (RIF). "Stilul de a investi şi obiectul de activitate este acelaşi pentru cele trei vehicule investiţionale. Diferenţa dintre ele constă în faptul că RC2 este listat la Bursa de la Londra", afirmă directorul New Europe Capital. Titlurile fondului au fost listate la Londra pe 23 decembrie 2005, preţul din prima zi de tranzacţionare fiind de 0,96 de euro. În prezent, cotaţiile au ajuns la 1,06 euro, ceea ce înseamnă o apreciere de 10,4%, de la data listării.
Primele două fonduri nu mai efectuează investiţii, în prezent, acestea mai au în portofolii acţiuni la Policolor şi BRD. "Fondurile RIF şi Romania Reconstruction Capital leau adus investitorilor un randament anual de peste 20%. Succesul înregistrat de acestea a condus la atragerea unei sume considerabile pentru Reconstruction Capital 2", declară Florescu.
Principalii investitori în fondul RC2 sunt din Europa de Vest şi în special din Marea Britanie, Elveţia şi Belgia. Americanii au subscris aproape 5% din valoarea fondului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite