Fondurile pe acţiuni şi-au reactivat investiţiile la bursă în trimestrul trei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondurile mutuale pe acţiuni şiau majorat, pe parcursul trimestrului trei, portofoliile de acţiuni, ponderile acestora în activele totale crescând, în general, cu 10 puncte procentuale.

Fondurile mutuale pe acţiuni şiau majorat, pe parcursul trimestrului trei, portofoliile de acţiuni, ponderile acestora în activele totale crescând, în general, cu 10 puncte procentuale.
Majorarea expunerii pe acţiuni cotate la BVB a fost determinată în primul rând de conjunctura favorabilă de la BVB, reprezentată de nivelurile foarte atractive ale cotaţiilor, ca urmare a corecţiilor repetate din primul semestru. În plus, oferta publică de acţiuni Transelectrica (TEL) şi ulterior listarea companiei la bursă au trezit interesul fondurilor mutuale româneşti.
Portofoliile fondurilor pe acţiuni sunt dominate de acţiunile societăţilor de investiţii financiare (SIF), acestea deţinând cote de aproape 30% din activul total al fondurilor. Se remarcă totuşi Intercapital şi Premio, în cazul cărora deţinerile de titluri SIF reprezintă circa 35,4% din active, în condiţiile în care portofoliile de acţiuni ale acestora reprezintă 55% şi respectiv 77% din activele totale. Un grad ridicat de expunere pe titluri SIF, de peste 30% din activele totale, se observă şi în cazul fondului Star Next, administrat de societatea Star Asset Management. "Acţiunile SIF au un potenţial ridicat de creştere, asigurat în primul rând de pachetele de acţiuni deţinute la BCR, de aceea leam alocat o pondere importantă în portofoliu", a declarat pentru Adevărul Dorin Dănescu, preşedintele Star Asset Management. În plus, având în vedere rezultatele financiare raportate până acum, este de aşteptat ca cele cinci societăţi de investiţii financiare să depăşească previziunile din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli (BVC).
Acţiunile BRD şi TLV sunt şi ele în topul preferinţelor fondurilor mutuale pe acţiuni, ponderile deţinute de acestea în activele totale ale fondurilor fiind în general de peste 2%. "Chiar dacă băncile au ajuns la maturitate şi nu ne mai aşteptăm la creşteri spectaculoase ale acţiunilor acestora, ele reprezintă în continuare emitenţi solizi, care dau stabilitate portofoliului", a declarat, pentru Adevărul, Răzvan Rusu, manager de portofoliu la Certinvest.
Au crescut expunerile pe segmentul petrolier

Fondurile de acţiuni au manifestat pe parcursul acestui an un interes crescut pentru titlurile companiilor petroliere, Petrom (SNP) şi Rompetrol Rafinare (RRC), acestea ocupând ponderi din ce în ce mai mari în activele totale. În urmă cu un an, acţiunile celor două companii, pe lângă faptul că se regăseau doar în portofoliile câtorva fonduri, ponderile ocupate în activele totale arareori depăşeau pragul de 2%. "Titlurile SNP şi RRC sunt printre cele mai atractive din piaţă, din acest motiv am achiziţionat atât cât ne permite portofoliul", precizează Dorin Dănescu. În acest context trebuie menţionat că, potrivit reglementărilor în vigoare, investiţiile în titlurile unui emitent nu pot să depăşească 5% din portofoliu, decât în cazul a patru emitenţi, cu condiţia ca valoarea participaţiilor la societăţile respective să nu depăşească 40% din activele totale.
Oferta redusă şi scumpă de titluri lichide de la Bursa de Valori ia determinat pe administratorii fondurilor de investiţii să caute alternative de plasamente în sectoare ocolite până acum precum şi pe piaţa Rasdaq. "Pe parcursul ultimelor patru luni, neam majorat expunerea pe domeniul industrial şi în special în sectorul aeronautic. În lunile următoare, plasamentele în acţiuni ale fondului Star Next vor viza cu precădere sectorul industrial şi emitenţii de pe piaţa Rasdaq", afirmă Dorin Dănescu. Domnia sa a mai precizat că, în prezent, preţurile de tranzacţionare de la Bursa de Valori sunt în general destul de ridicate, în acest context oportunităţiile fiind greu de găsit.
Fondul Napoca a achiziţionat în ultimele luni acţiuni emise de societăţile Artrom Slatina, Rompetrol Well Services, Albalact. "Problema majoră în cazul acestor titluri este volatilitatea ridicată a cotaţiilor, din cauza volumelor reduse de tranzacţionare. Acest lucru îngreunează foarte mult intrarea întro societate, nu de puţine ori fiind nevoiţi să ajungem la pachetul dorit prin intermediul unor achiziţii repetate, pentru a nu influenţa preţul", a declarat Walter Blaj, director adjunct la societatea de administrare a investiţiilor Globinvest Cluj. În plus, lichiditatea redusă face dificilă şi ieşirea dintro societate.
Fondurile pe acţiuni au fost preferatele investitorilor în ultimii ani, însă audienţa lor a avut de suferit în acest an, din cauza deprecierilor titlurilor de fond, determinate la rândul lor de corecţiile severe înregistrate de bursă în primul semestru. La finele lunii septembrie, numărul fondurilor pe acţiuni se ridica la 12, cu 4 mai multe decât la sfârşitul anului trecut. Numărul investitorilor în unităţi ale fondurilor pe acţiuni a înregistrat un ritm mai lent de creştere, respectiv de la 11.860 la finele anului trecut, la 14.088 la sfârşitul lunii septembrie. Intrările nete de capital (total subscrieri total răscumpărări) în fondurile pe acţiuni a fost, în luna septembrie, de 6.24 milioane de lei, mai mult cu 4,9 milioane de lei decât în cazul fondurilor cu plasamente diversificate şi cu 3 milioane de lei mai puţin decât intrările consemnate de fondurile pe obligaţiuni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite