Fondurile pe acţiuni au înregistrat cea mai bună evoluţie în noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intrările nete de capital în organismele de plasament diversificat au depăşit cu puţin 4 milioane de euro

După o perioadă mai dificilă, în care fondurile pe acţiuni s-au confruntat cu scăderi ale unităţilor de fond din cauza corecţiilor repetate de la bursă, sfârşitul de an este, se pare, de bun augur. Astfel, în luna noiembrie, intrările nete de capitaluri (valoare achiziţii minus valoare răscumpărări) în fonduri pe acţiuni s-au ridicat la 18,98 milioane de lei, mai bine de jumătate din intrările aferente întregii pieţe.
Apetitul ridicat al investitorilor pentru fondurile pe acţiuni rezidă şi din numărul mai ridicat al noilor intraţi comparativ cu celelalte categorii de fonduri. Astfel, în noiembrie, fondurile pe acţiuni au înregistrat 427 de investitori noi. În acelaşi timp, fondurile diversificate, care de regulă sunt în topul preferinţelor jucătorilor, au înregistrat 375 noi intraţi. Activul net al fondurilor pe acţiuni s-a majorat pe parcursul lunii noiembrie cu 12%, până la 190.156 milioane de lei.
Activul Raiffeisen Prosper a crescut cu aproape 54%
Randamentele unităţilor de fond au fost, în noiembrie, de maxim 5%. Nivelul a fost consemnat de Fondul Oportunităţi Naţionale (FON). Cea mai bună evoluţie a activului net, respectiv de 53,7%, a fost consemnată de Raiffeisen Prosper. "Un efect semnificativ asupra subscrierilor din luna noiembrie l-a avut pachetul promoţional depozit+fonduri de investiţii oferit de Raiffeisen Bank împreună cu Raiffeisen Asset Management.
Printr-o astfel de investiţie, clienţii au acces la un portofoliu care asigură randamente superioare şi diversificare pentru investiţiile pe termen mediu şi lung prin intermediul fondurilor, pe de o parte, precum şi randamente atractive şi stabilitate prin intermediul depozitului cu o dobândă de 10% pe an", a declarat pentru Adevărul Mihai Ion, preşedintele SAI Raiffeisen Asset Management. "Acest produs combinat a permis fondului Raiffeisen Prosper să devină cel mai mare fond autohton orientat preponderent spre acţiuni, precum şi primul fond din această categorie cu active de peste 10 milioane de euro", precizează Mihai Ion.
Dinamici semnificative ale activelor au fost înregistrate în noiembrie şi de fondurile Active Dinamic (39,2%) şi Star Next (34,9%).
"Dinamica foarte bună din noiembrie a fondului Star Next s-a datorat intrării unor noi investitori, precum şi majorării investiţiilor de către cei existenţi", a declarat pentru Adevărul Dorin Dănescu, preşedintele societăţii Star Asset Management. Fondul a intrat în atenţia investitorilor datorită randamentelor oferite, în condiţiile unei pieţe în scădere. "O serie de plasamente mai vechi au ajuns în această perioadă la maturitate, ceea ce a condus la creşterea valorii unităţilor de fond. În plus, Star Next este un vehicul mai nou pe piaţa românească, care şi-a consolidat poziţia cam în luna octombrie", a mai precizat Dănescu.
Fondurile diversificate aucei mai mulţi investitori
Chiar dacă în noiembrie fondurile cu plasamente diversificate nu s-au bucurat de un succes foarte mare, numărul de investitori în titlurile acestora "bate" celelalte categorii. Astfel, potrivit unui raport al Uniunii Naţionale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC), la finele lunii noiembrie, categoria fondurilor diversificare înregistra 49.243 de investitori, în timp ce titlurile fondurilor pe acţiuni erau deţinute de 14.929 de persoane. Aceasta în condiţiile în care pe piaţă există în prezent 12 fonduri pe acţiuni şi 11 cu plasamente diversificate.
Intrările nete de capital în unităţi ale fondurilor diversificate au fost în noiembrie de 4,23 milioane de lei. În acelaşi timp, activele aferente acestei grupe de fonduri s-au majorat cu 10,9%, până la 230,75 milioane de lei. Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de Raiffeisen Benefit şi Star Focus, ale căror active s-au majorat cu 18,6% şi respectiv 27,8%. Cât priveşte randamentele acestei categorii, cea mai mare creştere, de 2,6%, a fost înregistrată de Fortuna Clasic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite