Fly Taxi la un pas de executare silită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fly Taxi a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă. Dosarul a fost înscris în 16 iunie şi va fi judecat de în 28 iunie.

Potrivit ANAF, Fly Taxi înregistra, la sfârşitul lunii martie, peste 150.000 de lei restanţe. În cazul societăţii s-a început procedura de executare silită,  în vederea recuperării cel puţin a unei părţi din datoria înregistrată la bugetul de stat.

Potrivit informaţiilor care circulă în piaţa de taximetrie, după ce a pierdut contractul de exclusivitate cu Aeroportul Otopeni, Fly Taxi ar fi rămas fără mai mulţi şoferi, dar şi fără clienţi din cauza preţurilor pe care le practică, mai mari decât celelalte companii.

Pentru a nu-şi onora obligaţiile salariale, şoferii erau acuzaţi de conducerea companiei că "nu şi-au făcut planul" şi li se imputau "greşeli închipuite" pentru ca din salariu să li se reţină "amenzile", spun surse din interiorul companiei.

"Şoferii lucrează câte 16 -18 ore pe zi, fără salariu, şapte zile pe săptămână. La angajare li se cer garanţii între 400 lei şi 1000 lei fără să li se dea vreo dovadă", a declarat pentru "Adevărul" unul din angajaţi.

Parcul auto al Fly Taxi este compus din maşini Renault şi Mercedes, în timp ce restul firmelor folosesc în special automobile Dacia. Tariful practicat este cel maxim, de 3,5 lei, iar acest lucru s-a răsfânt negativ în încasările obţinute, mai ales în condiţii de liberă concurenţă.

Firma Fly Taxi a deţinut, până în 2010, exclusivitatea pentru transportul pasagerilor de la Aeroportul Otopeni, în urma câştigării unei licitaţii controversate. Presă a vehiculat că pentru monopolul pe cursele de la Aeroport ar fi fost responsabil ministrul Transporturilor la aceea vreme, Miron Mitrea.

Din septembrie 2009, tariful maxim pentru transportul în regim de taxi stabilit de Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni este de 3,5 lei pe kilometru

"Tarifele maximale stabilite de către Aeroportul Henri Coandă pentru prestarea serviciilor de transport în regim de taxi sunt următoarele: tariful maxim de distanţă 3,5 lei/km, tariful maxim de pornire 3,5 lei, iar tariful maxim pentru staţionare 35 lei/oră", se anunţa la acea vreme într-un comunicat dat de Aeroport.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite