Florin Chilian mai cântă piesa cu poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interpretul nu recunoaşte că a condus beat la volanul autoturismului accidentat Conflictul dintre cantautorul Florin Chilian şi Poliţia Română este departe de a se fi încheiat. Şi la doi

Interpretul nu recunoaşte că a condus beat la volanul autoturismului accidentat

Conflictul dintre cantautorul Florin Chilian şi Poliţia Română este departe de a se fi încheiat. Şi la doi ani după accidentul lui Chilian, părţile se acuză reciproc.

Chilian a fost audiat în această săptămână de un magistrat de la Judecătoria Cluj, în procesul intentat de Poliţia Română, pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Timp de peste două ore, chitaristul a reluat cu detalii spumoase traseul pe care l-a parcurs în noaptea de 24 iulie 2006, noapte care i-a adus pentru prima oară cătuşele pe mâini.

Leşinată la vederea maşinii avariate

Artistul a pornit în jurul orei 1.30, de la o petrecere privată din Cluj. Maşina a fost condusă de prietena sa, solista Ana Maria Georgescu până la Căminul de Garnizoană. Solista a plecat supărată în cameră. De aici, versiunile poliţiei şi ale solistului se despart. Chilian susţine că maşina, un Hyundai Accent, i-a dispărut şi că a găsit maşina lovită, într-un cartier periferic.

La vederea maşinii lovite, prietena sa ar fi leşinat. "S-a lovit la cap de bordură. Am aşezat-o în maşină şi am căutat apă", i-a spus Chilian judecătorului. Şi-a amintit că o doamnă a ieşit să le ceară să coboare tonul.


"Am avut un schimb de replici cu Ana Maria", a recunoscut cântăreţul. Ce a declanşat scandalul cu forţele de ordine a fost refuzul unui agent de poliţie de a chema ambulanţa. "De ce nu aţi chemat dvs. ambulanţa", a întrebat judecătorul? Iniţial nu părea să aibă probleme, abia ulterior solista acuza dureri de cap şi senzaţia de vărsături.

"A spus că e sătul de şmecheriile curvelor de la televiziunile din Bucureşti. M-am legitimat, am suflat în fiolă, am mers la urgenţă pentru recoltarea de sânge. Nu s-a justificat încătuşarea mea", a mai pretins Chilian.

Un om al legii, fustangiu

Chilian a mai declarat că poliţistul Dardai i-a sugerat să recunoască o variantă a accidentului, cu solista la volan, şi că ar fi fost dispus, contra unei sume de bani, să muşamalizeze accidentul.

"Mi-a spus că putem rezolva cu o suspendare de permis. Mi-a cerut bani şi i-a făcut avansuri sexuale lui Ana Maria. Poliţistul mai avea trei acuzaţii din partea unor femei. A fost mutat după anchetă". Deşi le-a adus acuzaţii grave poliţiştilor care au anchetat incidentul, Chilian a declarat că nu a depus plângere împotriva lor.

"Nu am ştiut că e necesar acest lucru", a spus Chilian. A acuzat doar prin articole de presă. "Poliţiştii au întors foaia după un asemenea editorial", a mai spus Chilian.

Poliţiştii, chemaţi la audiere

Magistratul a admis, pentru un viitor termen, chemarea la audiere a poliţiştilor implicaţi. Rechizitoriul Parchetului Judecătoriei Cluj prezintă o altă variantă.

Aflat în stare avansată de ebrietate, Chilian ar fi luat maşina după ce Ana Maria a rămas în cameră, a ajuns până în cartierul Someşeni, unde a izbit-o de o bordură. După sosirea prietenei, a început s-o pălmuiască, reproşându-i lovirea maşinii. Îngrijoraţi, vecinii au chemat poliţia.

Pentru comportamentul agresiv faţă de poliţişti, ameninţări şi insulte, Chilian a fost încătuşat câteva minute.

Sunt nevinovat. Poliţiştii clujeni sunt neprofesionişti. Sper să mi se facă dreptate
Florin Chilian,
cântăreţ

Au rezistat încă un an

Florin Chilian şi Ana Maria Georgescu au avut o relaţie discretă, deconspirată chiar de accident. Deşi s-au certat serios în acea noapte, relaţia lor a mai rezistat încă un an, când s-a destrămat, chiar după ce se logodiseră.

Ana Maria susţine o variantă asemănătoare cu cea a lui Chilian, dar în rechizitoriul întocmit de procurori aceştia o acuză că nu a dat toate detaliile legate de incident.

Economie

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite