Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Flanco a reintrat pe profit din iunie

29 iulie 2010, 11:29 |  Autor: Roxana Vântu | 

Flanco are o reţea de 70 de magazine

Flanco are o reţea de 70 de magazine

 

Compania Flanco a reintrat pe profit începând cu luna iunie 2010, după 21 de luni consecutive de pierdere (septembrie 2008 – iunie 2010). Cota de piaţă a companiei a depăşit în iunie şi iulie 2010 valoarea celei din iunie 2009, în ciuda unei pieţe în scădere sau a măsurilor de contracţie a consumului precum majorarea cotei TVA, potrivit oficialilor companiei.

Flanco a depus la 28 iulie planul de reorganizare la Tribunalul Bucureşti, acesta urmând a obţine aprobarea Adunării Generale a Creditorilor şi validarea Judecătorului Sindic până la finalul lunii septembrie 2010. “Flanco a reuşit cel mai rapid plan de reorganizare efectuat la acest nivel, compania depunând planul de reorganizare la mai puţin de un an de la declanşarea procesului”, a declarat Andrei Cionca, Managing Partner al Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al Flanco.

 “Măsurile drastice de restructurare implementate în ultimele 7 luni au început rapid să genereze efecte pozitive, vânzările companiei fiind în creştere constantă de la lună la lună, cu un număr de clienţi în creştere” a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco.

Potrivit datelor prezentate de Cionca, datoriile Flanco au atins 23 milioane de euro, iar la nivel de grup au ajuns la 61,85 milioane de euro. În urma reorganizării activităţii Flanco vor avea loc şi schimbări în structura acţionariatului, care vor fi anunţate în perioada următoare.

Flamingo are un capital social de 77,9 milioane de lei, divizat în 779 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei.

Flamingo a murit, a rămas doar Flanco

La începutul lunii mai, reprezentanţii Flamingo International anunţau că toţi angajaţii, produsele şi logistica sunt acum pe numele Flanco. Dacă firma va fi lichidată, ea ar valora doar patru milioane de euro, în timp ce restanţele sale se ridică la 60 de milioane de euro.


Falimentul este exclus

„Avem nevoie de o infuzie de capital, suntem în discuţii cu cinci investitori, printre care şi un fond de investiţii pentru preluarea pachetului majoritar al Flanco", arată atunci Adrian Olteanu, CEO Flanco. Reprezentanţii companiei declarau că unul dintre cei cinci investitori îşi doreşte o companie listată la Bursă. „Dacă investitorul îşi doreşte o companie listată, vom trece activitatea curenta pe Flamingo (companie listata la Bursa de Valori Bucureşti, dar ale cărei acţiuni au fost suspendate de la tranzacţionare la intrarea în insolvenţă), însă credem că este mai uşor să reorganizăm Flanco‟, adauga Cioancă.


La nivelul lunii mai, compania a raportat costuri operaţionale mai mici cu cu 63%, faţă de 41% în noiembrie în 2009. „Am renegociat chiriile, de la 17,1 euro pe metru pătrat în noiembrie la 10 euro, iar numărul angajaţilor a scăzut la 499 de la 1.394 în ianuarie 2009", a mai spus Olteanu.


Cum s-a ajuns la reorganizare judiciară?

Pentru că Flamingo nu dispunea de banii necesari pentru a-şi acoperi creanţele, reprezentanţii Flamingo au cerut, în decembrie anul trecut, declanşarea procedurii de reorganizare judiciară pentru a proteja compania împotriva creditorilor. Anterior, la începutul lui noiembrie 2009, Flamingo a semnat un acord de principiu cu ING Bank România pentru restructurarea datoriilor companiei, în urma împrumutului de 17,5 milioane de euro din 2001, acesta fiind primul pas din planul de restructurare al retailerului. Însă, reprezentanţii ING Bank spun că au fost nevoiţi să execute silit Flamingo, deoarece şi-a încălcat angajamentele prevăzute în acordul încheiat în noiembrie.


Conducerea Flamingo a prezentat pe parcurs câteva planuri de afaceri, dar nici unul dintre ele nu a dus la îmbunătăţirea situaţiei companiei. „Apariţia repetată a angajamentelor parte a contractului de împrumut şi continua deteriorare a situaţiei financiare a companiilor din grupul Flamingo nu au lăsat ING altă opţiune decât să înceapă executarea silită a garanţiilor existente‟, spuneau atunci reprezentanţii băncii. Astfel, banca s-a văzut nevoită să execute silit mai multe companii din grupul Flamingo, printre care Flamingo International SA, Flamingo Computers SA, Flanco International SRL şi Flamingo Distribution Center SRL.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole