Fiscul începe vânătoarea de firme-fantomă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de firme-fantomă "bântuie", oficial, în acest moment, mediul de afaceri autohton. Dintre acestea, aproape trei sferturi din societăţi îşi au fieful în Capitală. Deşi numele lor au fost

Sute de firme-fantomă "bântuie", oficial, în acest moment, mediul de afaceri autohton. Dintre acestea, aproape trei sferturi din societăţi îşi au fieful în Capitală. Deşi numele lor au fost publicate pe site-ul Fiscului, astfel încât firmele de bună-credinţă să se ferească să facă afaceri cu ele, autorităţile promit şi controale la "sânge". În Bucureşti, "vizitele" autorităţilor vor debuta la 1 octombrie.

Societăţile cu datorii la stat, primele pe lista neagră
"Cel mai târziu la 1 octombrie vom demara controalele la acest tip de societăţi. Primele care vor fi controlate vor fi acelea care au şi cele mai mari datorii la stat", ne-a precizat, ieri, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Cristian Nicolae Stoina (foto). Potrivit acestuia, dacă în urma controlului se constată că firma este într-adevăr inactivă, Fiscul va solicita radierea acesteia. Lucrurile se complică însă dacă societatea nu este găsită la sediul declarat. "În momentul în care se va constata că adresa la care este înregistrat, oficial, sediul firmei este falsă, se poate vorbi deja de fapte penale şi dosare de cercetare penală", a mai precizat oficialul Fiscului din Capitală. Controalele efective nu vor fi efectuate de către inspectori fiscali, ci de către comisari ai Gărzii Financiare.

Fenomen de amploare
Potrivit Listei contribuabililor declaraţi inactivi şi publicată, la sfârşitul lunii trecute, în Monitorul Oficial, Fiscul a identificat la nivel naţional 762 de firme-fantomă. "Fenomenul este cu mult mai amplu, încât să fie la nivel naţional doar 700 de astfel de firme-fantomă. Numărul acestora este, cu siguranţă, mult mai mare", ne-au declarat surse financiare. Potrivit singurelor date oficiale furnizate până în acest moment de către autorităţi, nu mai puţin de 540 dintre firme se află, "scriptic", în Bucureşti.
De ce este însă foarte importantă o monitorizare a tuturor acestor firme? "Societăţile de acest gen sunt, din punct de vedere fiscal, ca şi cum nu ar exista. Documentele fiscale eliberate de acestea nu sunt deductibile fiscal. Astfel, orice societate în regulă, care lucrează cu o astfel de firmă-fantomă, poate întâmpina dificultăţi", ne-a explicat comisarul general al Gărzii Financiare, Adrian Cucu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite