Fiscul dă peste cap viaţa contribuabililor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

fiscale. În 2006 s-a renunţat la globalizarea veniturilor, cei care obţin numai venituri salariale sunt impozitaţi la sursă şi sunt luaţi astfel de pe capul administraţiilor

fiscale. În 2006 s-a renunţat la globalizarea veniturilor, cei care obţin numai venituri salariale sunt impozitaţi la sursă şi sunt luaţi astfel de pe capul administraţiilor fiscale.
Reprezentanţii ANAF spun că lucrurile sunt mai simple în acest an. Contribuabilii nu sunt însă de aceeaşi părere. Cu pixul în mână deasupra Declaraţiei 200, se întreabă unde să bifeze în multitudinea de căsuţe. Mărturie stau cozile interminabile de la birourile de asistenţă a contribuabililor din cadrul administraţiilor fiscale, funcţionarii obosiţi şi nervoşi care nu mai reuşesc, sub presiunea timpului, să ofere informaţia completă de care are nevoie fiecare. Ba chiar la biroul de asistenţă contribuabili a sectorului 3 am primit informaţia eronată conform căreia cei care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu trebuie să depună Declaraţia 200.
Salariaţii vin la Fisc din inerţie
Principala modificare faţă de anul trecut este că cei care obţin venituri numai din salarii nu mai trebuie să vină pe la Fisc. Camelia Boboc, de la Biroul de asistenţă contribuabili a sectorului 2, spune că mare parte din cei care vin la Fisc sunt numai salariaţi, care vin să-şi declare veniturile în virtutea inerţiei din anii trecuţi. Se pare însă că aglomeraţia de la ghişee nu e atât din cauza salariaţilor, ci din cauza celor care au venituri suplimentare salariilor. ANAF a trimis acasă contribuabililor pe care îi avea înregistraţi în baza de date 455.000 de scrisori conţinând un pachet informativ complet, cu scrisoare, formular de declaraţie şi ghid de completare. ţinând însă cont de faptul că Declaraţia 200 trebuie completată de toţi cei care obţin venituri din chirii şi arendă, drepturi de proprietate intelectuală, venituri agricole, câştiguri pe Bursă şi din străinătate (pentru care există o Declaraţie specială, 201), şi între timp a apărut şi Legea evaziunii fiscale, care pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani nedeclararea cu intenţie a veniturilor realizate, este de aşteptat ca numărul declaraţiilor depuse la Fisc să fie mult mai mare.
Venitul din arendă nu e venit agricol
Potrivit dnei Boboc, o confuzie frecventă este declararea venitului din arendă ca venit agricol, şi nu ca venit din cedarea folosinţei bunurilor. Dacă are organizată contabilitatea în partidă simplă, contribuabilul trebuie să completeze nivelul cheltuielilor deductibile de la plata impozitului, conform Codului fiscal. Dacă nu, el va beneficia de o cotă de deducere forfetară, 25% pentru veniturile din chirii şi de 40% din drepturile de proprietate intelectuală, explică Mihaela Huţanu, director la Direcţia Asistenţă Contribuabili din cadrul ANAF. Eventualele greşeli din Declaraţia de venit nu atrag consecinţe de neremediat pentru contribuabil, pentru că acesta va primi decizia de impunere, va sesiza erorile şi va putea depune o Declaraţie rectificativă. Dna Huţanu consideră că noul sistem e mult mai simplu, pentru că acum e o singură declaraţie, chiar dacă mai lungă şi cu mai multe casete, faţă de anii trecuţi, când se completau declaraţii independente pentru fiecare categorie de venit şi exista o declaraţie centralizatoare.

Drepturile de proprietate intelectuală, impozitate la sursă cu 10%
Cei care obţin drepturi de proprietate intelectuală au fost impozitaţi la sursă cu 10%. De altfel, toate reţinerile la sursă în afara drepturilor salariale sunt de 10%. Ulterior, aceste venituri se adună, se scade suma forfetară de 40% (sumă care nu se impozitează), iar diferenţa se impozitează cu 16%. Rezultatul se compară cu impozitul deja plătit (10%) şi suma este regularizată de Fisc.

Aveţi obligaţia de a depune Declaraţia 200, până la 15 mai, dacă în 2005 aţi obţinut venituri din:
Activităţi independente* venituri comerciale (fapte de comerţ, prestări servicii, activităţi desfăşurate în baza unei convenţii civile, practicarea unei meserii)
* profesii libere (medic, avocat, notar, auditor, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect etc.)
* drepturi de proprietate intelectuală (brevete de invenţie, desene şi modele, mărci de fabrică şi comerţ, drepturi de autor şi drepturi conexe)
* venituri din activităţi independente scutite de la plata impozitului pe venit* se completează pentru fiecare categorie de venit şi pentru fiecare sursă de realizare a venitului.

Venituri din cedarea folosinţei bunurilor
* venituri în bani sau natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile (arendă, chirii), obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente
* se completează atât pentru sumele reprezentând chiria/arenda în lei, cât şi pentru sumele obţinute în alte valute, care se transformă în echivalent lei. Cursul este de 3,6771 RON pentru 1 euro şi 3,1078 RON pentru 1 dolar. Declaraţia se completează pentru fiecare categorie de venit şi pentru fiecare sursă de realizare (contract de închiriere)

Venituri din activităţi agricole
* venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii, precum şi din cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi a ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea
* se completează pentru fiecare sursă de realizare a venitului, care este reprezentată de localitatea în care se află situat terenul

Câştiguri din transferul titlurilor de valoare
* declaraţia se depune pentru întregul portofoliu de titluri tranzacţionate în 2005 şi pentru care aveţi obligaţia stabilirii câştigului net/pierderii, conform legii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite