Firmele nu reuşesc să-şi ramburseze creditele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sfert dintre firmele cărora le-au fost restructurate creditele nu reuşesc să le achite, deşi li s-a dat „o gură de oxigen“, a declarat ieri Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al CEC Bank.

„Din 100 de credite restructurate de CEC la companii, 25% din clienţi nu mai reuşesc să continue, deşi li s-a dat o gură de oxigen", a spus Gheţea.

Criza continuă

Mai mult, el a arătat că primele şase luni ale acestui an au fost caracterizate de continuarea impactului crizei asupra firmelor şi populaţiei, care s-a simţit şi la nivelul băncilor. Preşedintele ARB a adăugat că legea insolvenţei este în continuare „destul de neprietenoasă" pentru bănci.

„Primul sfat pentru clienţi ar fi să încerce să obţină sfaturi de la banca la care are expunerea cea mai mare şi pe urmă să se ducă la practicienii în insolvenţă. Nu cred că o companie care a intrat în insolvenţă reuşeşte după o perioadă să aibă aceeaşi credibilitate în faţa băncilor", a mai spus el.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite