Firmele mari şi mijlocii vor fi obligate să depună online declaraţiile fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele mari şi mijlocii vor fi obligate să depună online declaraţiile fiscale, începând cu 25 octombrie, ceilalţi contribuabili având în continuare posibilitatea de a opta pentru depunerea electronică a documentelor ca metodă alternativă, potrivit unui proiect de ordin al ANAF.

Declaraţiile fiscale privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor sociale, declaraţia rectificativă şi cea privind impozitul pe profit, decontul de TVA, cel privind accizele şi impozitul la ţiţeiul din producţia internă, dar şi declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare vor fi depuse pe site-ul www.e-guvernare.ro, potrivit proiectului.

Documentele pot fi depuse online în baza deţinerii unui certificat calificat, emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat, înscris în Registrul furnizorilor de servicii de certificare. Firmele mici şi mijlocii pot depune declaraţii fiscale online prin portalul e-guvernare din aprilie 2007, operaţiunea fiind posibilă până atunci doar pentru marii contribuabili.

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Traian Băsescu i-a transmis noului ministru al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, să-şi facă o prioritate din unificarea infrastructurilor de transmisie baze de date până la sfârşitul anului şi deschiderea lor către public.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite