Firmele de stat şi cartelurile, luate în „azimut“ de Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un plan de acţiuni elaborat de Guvern la recomandarea Băncii Mondiale prevede înfiinţarea unei unităţi speciale pentru controlul cartelurilor care afectează concurenţa pe piaţă.

Planul mai prevede şi instalarea de echipe manageriale provenite din mediul privat la companiile naţionale de transport public, dar şi suplimentarea ajutoarelor de stat pentru investiţii care generează afaceri în activităţi adiacente. Consiliul Concurenţei se va implica în procedurile de achiziţie/licitaţie. „Unitatea dedicată pentru carteluri" va iniţia cel puţin 20 de inspecţii inopinate anual, se mai arată în documentul citat. Mai vechea teză a împărţirii diviziilor CFR în „lung parcurs" şi „scurt parcurs" este reluată şi în documentul citat. Astfel, în mai puţin de şase luni vor fi înfiinţate societăţi de transport feroviar de călători de scurt şi lung parcurs, pentru o flexibilitate comercială mai mare, iar bugetarea multianuală în baza indicatorilor tehnico-economici va fi extinsă la toate companiile din subordinea Ministerului Transporturilor.Companiile feroviare vor iniţia, tot în cel mult şase luni, o evaluare independentă a filialelor pe care le deţin, pentru a decide dacă mai păstrează unităţile sau le privatizează. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite