Firmele scapă statul de penalizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul nu plăteşte penalităţi la întârzierile la rambursările de TVA pentru că firmele nu cer. Din 1 ianuarie 2005, statul este parte egală cu agentul economic. Dacă întârzie peste 45 de

Statul nu plăteşte penalităţi la întârzierile la rambursările de TVA pentru că firmele nu cer. Din 1 ianuarie 2005, statul este parte egală cu agentul economic. Dacă întârzie peste 45 de zile, este pasibil de penalizare. În realitate, întârzieri sunt cu duiumul, dar cereri de plată pentru penalizări-ioc.
Dacă anul trecut aceste penalizări reprezentau dobânda de întârziere (0,01% pe zi) şi penalităţile (0,6% pe lună sau fracţiune de lună), din acest an se cheamă "majorări de întârziere" şi s-au majorat la 0,1% pe zi. Încercând să aflăm de la ANAF câte firme s-au bucurat de plata unor sume suplimentare - ca urmare a întârzierilor cu care statul plăteşte rambursările de TVA - am aflat că niciuna, pentru că nicio firmă n-a solicitat acest lucru.
Practica compensărilor, combinată cu controlul perpetuu
Practic se utilizează sistemul compensărilor, care, combinat cu sistemul controlului fiscal perpetuu, taie pofta firmei de penalităţi. "Termenul de 45 de zile se poate prelungi cu perioada necesară Fiscului pentru obţinerea de informaţii suplimentare relevante", zice ANAF. Ariadna Dumitru, director la Romtrade SA (exportator), spune că agenţii economici ştiu că pot solicita penalităţi, dar n-o fac, de frică. Penalităţile se cer în instanţă, iar cel care dă statul în judecată trebuie să facă eforturi financiare. "Trebuie să ai de luat câteva sute de milioane ca să se justifice. Apoi inspectorii vin, fac control, acordă rambursarea şi stai câteva luni, pentru că nu sunt bani în Trezorerie. E un cerc vicios din care ieşi foarte ciufulit material", explică d-na Dumitru.
Gabriel Biriş, expert în fiscalitate, avocat la Salans, explică: "Există o reticenţă în a cere penalităţi statului din cauza repercusiunilor, deoarece statul trebuie să le recupereze sumele de la salariaţi". Nivelul majorat din acest an - 0,1% pe zi - înseamnă o dobândă de 36,5% pe an, ceea ce s-ar putea să devină foarte tentant. "Întârzierile cele mai mari sunt în Bucureşti şi în oraşele mari, din cauza lipsei de personal şi din cauză că rambursarea fără control (pentru marii exportatori) nu funcţionează cum ar trebui. Cel mai uşor se califică aceştia, pentru cei mici e mult mai problematic", explică Gabriel Biriş.
Fiscul face eforturi
Cristian Nicolae Stoina, şeful Fiscului bucureştean, recunoaşte că mai sunt întârzieri, dar s-au făcut eforturi mari pentru ca să se ajungă la zi. "Când am preluat Direcţia, aveam lucrări în stoc din 2003. Acum am ajuns în două sectoare în 2006, iar restul sunt spre sfârşitul lui 2005". Dl Stoina spune că Fiscul nu alege unde să vină în control, principalele criterii fiind vechimea solicitării şi abia apoi mărimea sumei. "Pentru noi nu contează dacă agentul economic este mare sau mic", spune dl Stoina.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite