Firmele mici si mijlocii - obligate sa depuna raportarile contabile pe primul semestru pana la 8 august
0Termenul limita pentru companiile mari este 15 august
Firmele mici si mijlocii au obligatia sa depuna raportarile contabile pentru primele sase luni ale anului pana pe 8 august, in timp ce firmele mari au ca termen limita pentru aceasta operatiune data de 15 august. Termenele au fost stabilite prin Ordinul ministrului Finantelor 815/2003, care prevede ca toate societatile, inclusiv cele aflate in lichidare, trebuie sa depuna raportari contabile, indiferent de reglementarile contabile aplicate. De la inceputul acestui an, firmele mici si mijlocii aplica reglementarile contabile simplificate, armonizate cu directivele europene. In aceasta categorie se inscriu, potrivit ordinului ministrului Finantelor 306/2002, societatile care indeplinesc cel putin doua dintre urmatoarele criterii si anume o cifra de afaceri de pana la cinci milioane de euro, active de pana la 2,5 milioane de euro si un numar de pana la 50 de salariati. Aceste reglementari sunt valabile, pana la sfarsitul anului 2005, si pentru companiile care, desi indeplinesc doua din cele trei criterii, nu sunt obligate sa aplice prevederile armonizate cu directivele europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate (IAS). Si societatile mici si mijlocii care nu au desfasurat activitate de la infiintare pana la data de 30 iunie 2003 vor trebui sa-si depuna situatiile contabile tot pana la data de 8 august. Firmele mari, care aplica reglementarile contabile armonizate cu directivele euro-pene si IAS, sunt obligate sa depuna raportarile contabile pana la 15 august. Acelasi termen este prevazut si pentru firmele din categoria celor reglementate si supravegheate de CNVM. In aceasta categorie intra societatile de valori mobiliare, cele de administrare a fondurilor mutuale si a fondurilor de investitii, SIF-urile si societatile listate pe pietele reglementate. Normele metodologice si formularele necesare raportarii sunt publicate pe pagina de Internet a Ministerului Finantelor.