Finanţele se cam împiedică în buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu delegaţia FMI pe cap, autorităţile dau din colţ în colţ încercând să pună la punct dezechilibrul dintre veniturile şi cheltuielile publice. Deşi trebuia publicată la 26 aprilie, execuţia bugetului general consolidat se lasă aşteptată, în condiţiile în care la capitolul cheltuieli au apărut mai multe „erori“.

Cu o zi înainte de sosirea primilor experţi FMI, oficialii din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) primiseră deja datele operative privind execuţia bugetară a principalilor ordonatori de credite pentru luna martie. Acest lucru presupunea ca luni seară, cel târziu, situaţia finală să fie publicată pe site-ul instituţiei, aşa cum promisese, de altfel, şi secretarul de stat în MFP Gheorghe Gherghina, contactat de „Adevărul" pe această temă.

Cu toate acestea, nici ieri până la ora 16.00 nu era cunoscută situaţia detaliată a veniturilor şi a cheltuielilor publice pentru luna martie şi, pe cale de consecinţă, nici nivelul deficitului bugetar după primul trimestru.

Situaţie diferită

Astfel de întârzieri nu sunt o premieră. De data aceasta situaţia este uşor diferită, în condiţiile în care o delegaţie a FMI analizează până la 6 mai evoluţia măsurilor luate de Guvern în cadrul acordului stand-by, pentru eliberarea celei de-a cincea tranşe din împrumutul extern.

Iar situaţia cheltuielilor şi a încasărilor bugetare sunt, în mod normal, primele pe lista „verificărilor" făcute de experţii Fondului. Mai ales că Guvernul trebuie să respecte ţinte trimestriale de deficit pentru ca România să primească, în continuare, tranşele.

Surpriza a apărut însă luni dimineaţă, când în situaţia operativă a principalilor ordonatori de credite apărea, la numai o zi diferenţă, o reducere-record de cheltuieli, de peste patru miliarde de lei. Lucru imposibil în opinia experţilor din Finanţe, care s-au trezit în situaţia de a începe verificări, inclusiv în teritoriu.

Surse oficiale au declarat luni seară, pentru „Adevărul", că deficitul bugetar s-a încadrat „cu mari eforturi" în primul trimestru în ţinta convenită cu FMI, de 8,25 miliarde de lei. Mai exact, acesta a atins 1,8% din PIB. Precizarea oficialilor a fost însă că nivelul încasărilor este din ce în ce mai slab. „Dacă se păstrează actualul ritm al veniturilor, vom ajunge la un deficit de 7,5 - 8% din PIB la finalul anului. E imposibil să respectăm ţinta de 5,9%, doar dacă nu se fac din nou arierate", au precizat aceleaşi surse.

A treia derogare

Iar în privinţa arieratelor lucrurile par să băltească în aceeaşi situaţie incertă. Guvernul va solicita, din nou, o derogare de la ţinta datoriilor restante, pe care statul trebuie să le achite de la buget. Surse oficiale au declarat, pentru Mediafax, că ţinta de arierate nu a fost îndeplinită nici în primul trimestru al acestui an, ajun­gân­du-se­ astfel la a treia cerere de derogare într-un an.

Datorii de 365 de milioane de euro

Cifrele oficiale arată că datoriile bugetului general consolidat au urcat la 1,5 miliarde de lei (365 de milioane de euro) în decembrie 2009, de la 1,08 miliarde de lei în 2008, şi trebuie să fie reduse până la finele acestui an la 480 de milioane de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite