Finanţele nu neagă eliminarea cotei unice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu a negat, ieri, informaţiile potrivit cărora Guvernul ar intenţiona eliminarea cotei unice şi majorarea impozitului pe profit la 25%.

„Singurul document oficial referitor la măsurile pe care le va lua Guvernul în perioada următoare va fi scrisoarea de intenţie pe care MFP o va remite FMI, după încheierea discuţiilor tehnice cu reprezentanţii misiunii de evaluare", se arată într-un comunicat al Finanţelor.

Replica oficialilor MFP a venit în urma transmiterii către presă a unui „document de lucru" aparţinând ministerului, în care sunt trecute o serie de modificări viitoare ale Codului Fiscal.

Dintre acestea, cele mai importante sunt desfiinţarea cotei unice de impozitare prin introducerea unui impozit lunar de 25% asupra veniturilor de peste 4.000 de lei, majorarea impozitului pe profit la 25% şi dublarea valorii taxelor şi impozitelor locale. Precizarea MFP a fost una destul de ambiguă, în condiţiile în care instituţia nega ferm, în luările de poziţie anterioare, orice majorare de taxe şi impozite.

Surse oficiale din Ministerul de Finanţe au declarat pentru „Adevărul" că, având în vedere nivelul scăzut al încasărilor, fie se majorează taxele, fie va creşte deficitul bugetar. În plus, sursele noastre au precizat că instituţia face, în mod frecvent, simulări de creştere a fiscalităţii şi că „acesta este un lucru normal pentru un minister de finanţe".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite