Finanţele au selectat consultantul juridic pentru viitoarele împrumuturi externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor Publice a selectat consorţiul Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA - Allen&Overy, care va acorda asistenţă juridică pentru implementarea programului de emisiuni de titluri de stat pe termen mediu „Medium Term Notes".

Finanţele au anunţat noua platformă de finanţare de pe pieţele internaţionale de capital în luna iulie. În august, au fost selectaţi şi aranjorii viitoarelor emisiuni de eurobonduri, respectiv Erste Bank şi Societe Generale.

Statul a anunţat că, prin acest program, va atrage o valoare indicativă de 7 miliarde de euro în următorii trei ani, prin titluri de stat cu scadenţa între cinci şi zece ani. Deşi primii bani erau programaţi a fi atraşi începând cu luna octombrie, planurile iniţiale au fost devansate din cauza unor probleme tehnice.

Astfel, Finaneţele intenţionează să emită primele titluri la începutul anului viitor. Casa de avocatură RTPR-Allen&Overy are 35 de avocaţi, iar domeniile principale de activitate ale firmei sunt finanţările, piaţa de capital, restructurările şi insolvenţa, fuziunile şi achiziţiile, concurenţa, dreptul muncii, litigiile şi arbitrajele, în special în sectoare precum energia, telecomunicaţiile, real estate-ul şi industria farmaceutică.

Firma RTPR a fost înfiinţată în 2004 şi funcţionează din 2008 în asociere cu Allen&Overy, din Marea Britanie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite