Finanţele au împrumutat un miliard lei de la băncile comerciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor Publice a vândut astăzi băncilor comerciale certificate de trezorerie cu scadenţă la două săptămâni în valoare de un miliard de lei, la o dobândă de 4,62% pe an.

În cadrul licitaţiei de luni, Finanţele s-au împrumutat, prin vânzarea de certificate la un an, 88,9 milioane de lei, mult sub valoarea programată, de 750 milioane lei. Atragerea de lichiditate pe termene scurt de la băncile comerciale reprezintă una dintre modalităţile pe care MFP le foloseşte pentru nevoi de finanţare imediate.

Băncile comerciale au afişat marţi dimineaţă dobânzi de 2,84 - 3,34% pentru plasamentele la o zi, peste ratele de luni, de 2,26 - 2,76%, în timp ce dobânzile pentru depozitele la o săptămână se situează la 4,61 - 5,11%, iar cele la o lună la 6,27 - 6,77%.

Trezoreria vrea să emită în această lună titluri de stat în valoare de 4,65 miliarde de lei prin şapte emisiuni. Suma totală pe care Ministerul Finanţelor a împrumutat-o de la începutul anului prin vânzarea de titluri de stat este de 21,118 miliarde de lei.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite