Finanţări nerambursabile acordate de stat din ianuarie 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul anului viitor, instituţiile statului vor lansa mai multe programe de finanţare nerambursabilă destinate alinierii firmelor la standardele europene, a anunţat, la Sinaia,

La începutul anului viitor, instituţiile statului vor lansa mai multe programe de finanţare nerambursabilă destinate alinierii firmelor la standardele europene, a anunţat, la Sinaia, preşedintele ANEIR, Mihai Ionescu. Componenta nerambursabilă ar putea avea o pondere de 30% până la 70% din valoarea proiectelor asistate.
Distribuţia fondurilor va fi organizată astfel încât să revină aproximativ 90.000 de euro/agent economic eligibil. Mihai Ionescu a mai declarat, în cadrul Seminarului Naţional de Fiscalitate, organizat de Rentrop&Straton, că banca prin care se vor putea accesa cele mai multe dintre aceste finanţări este BCR.
Instituţia "se va ocupa inclusiv de redactarea proiectelor şi va acorda credite pentru partea rambursabilă a acestora". Pe de altă parte, Eximbank va acorda o serie de facilităţi de finanţare a exporturilor: garanţii pentru exporturi complexe (acoperind 80% din valoarea proiectului asistat), credite pentru producţia destinată pieţelor externe (decontând jumătate din dobânda cerută la alte bănci), ca şi garanţiile pentru returnarea de TVA.
"Bani se vor putea lua, practic, prin intermediul oricărei bănci comerciale; acestea vor colabora cu Eximbank şi cu BCR pentru administrarea fondurilor", a mai spus liderul ANEIR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite