Financial Times: Independenţa politicii monetare este un atu la care România nu trebuie să renunţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Editorialistul de la Financial Times, Wolfgang Munchau, crede că România este "norocoasă" că nu a aderat mai devreme la euro, cu o economie nepregătită. Poziţia acestuia a fost exprimată în cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar, miercuri, 30 noiembrie. Un eveniment în cadrul căruia au fost decernate premiile pentru cele mai valoroase companii din România, top realizat de Ziarul Financiar împreună cu Casa de Investiţii

"Este important să vă menţineţi obiectivul de a adera la zona euro, dar atunci când economia este pregătită. Până atunci nu are niciun sens să adoptaţi euro, pentru că vedeţi ce s-a întâmplat cu Grecia sau Portugalia", a spus Wolfgang Munchau citat de Ziarul Financiar.

Într-un interviu acordat respectivei publicaţii cu câteva ore înaintea galei, Munchau a explicat că independenţa monetară şi existenţa unor bănci locale puternice sunt importante pentru ca România să poată traversa această perioadă de turbulenţe din zona euro.

"Este importantă independenţa monetară pentru a traversa această perioadă. Provocarea este acum să construiţi un sistem bancar finanţat prin capital local. Este prea riscant să depinzi prea mult de Austria, Germania sau Italia", a spus Munchau, pentru publicaţia românească. 

Una dintre cele mai recente opinii ale lui Munchau, apărută în ediţia de luni a Financial Times, a reverberat în mediile financiare internaţionale, el afirmând că zona euro mai are la dispoziţie doar 10 zile să fie salvată de la dezastru prin decizii clare ale politicienilor.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite