Feroviarii resping scumpirile pe calea ferată cerute de FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Asociaţiei Industriei Feroviare (AFI) a emis, în această după-amiază, o scrisoare deschisă adresată primului-ministru şi miniştrilor economici (Transporturi, Finanţe şi Economie), în care cere să nu aplice majorări de tarife pe calea ferată. AIF argumentează că eventuala scumpire a transportului feroviar de călători şi de mărfuri, inclusiv la metrou – anunţate după ultima vizită a FMI în România - ar contrib

„Vă solicităm să reconsideraţi imediat această abordare financiară care, în contextul crizei economice, poate fi ultima piesă către distrugerea totală a legăturilor feroviare către zonele de producţie sau distribuţie interne sau externe ale României (...). Diminuarea activităţii agenţilor economici afectaţi va duce imediat la creşterea vulnerabilităţii economiei româneşti“, se precizează în scrisoarea deschisă.

AIF mai solicită găsirea resurselor financiare pentru finanţarea la valoarea reală a activităţilor de transport pe şină, precum şi deblocarea resurselor financiare pentru cofinanţarea proiectelor europene de reparaţii a infrastructurii feroviare şi modernizare a materialului rulant.

Sistemul a ajuns într-o stare deplorabilă

Reprezentanţii feroviarilor reamintesc, în scrisoarea către guvernanţi., că materialul rulant - locomotive sau vagoane - din dotarea operatorilor de transport sau marfă are o vârstă medie de 25 de ani. De asemenea, infrastructura feroviară publică este scadentă la reparaţii pe aproape 90% din poduri şi lucrări de artă, 90% din reţeaua de tracţiune electrică şi 50% din infrastructură.

În concluzie, „mărirea tarifelor pentru accesul la infrastructura feroviară va avea ca efect o creştere în lanţ a tarifelor practicate de transportatorii feroviari, fie ei privaţi sau de stat, ceea ce va îndepărta şi mai mult călătorii şi mărfurile de pe cale ferată, nu va aduce noi clienţi, dimpotrivă îi va îndepărta şi pe ultimii rămaşi, accentuând spirala negativă în care se află transportul pe şină“, precizează conducerea AIF.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite