Fed: Problemele financiare ale zonei euro vor afecta creşterea economică din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele bugetare ale statelor din zona euro vor afecta creşterea economică din SUA din acest an, dar şi din următorul , consideră vicepreşedintele Rezervei Federale (Fed), Donald Kohn, într-un interviu acordat publicaţiei Wall Street Journal.

"Europa reprezintă un risc. Problemele din Europa vor afecta creşterea economică din SUA în acest an şi următorul", a afirmat Kohn.

Pe de altă parte, oficialul Fed consideră că statele europene vor reuşi să depăşească dificultăţile.

"Autorităţile sunt determinate să stabilizeze situaţia. Au luat multe măsuri în această privinţă. Prin implementarea acestor măsuri - măsurile bugetare din Grecia, Spania sau Portugalia şi mecanismul financiar destinat asigurării accesului la credit al ţărilor periferice - lucrurile vor deveni mai stabile", a adăugat el.

Referitor la criza financiară, el apreciază că autorităţile nu au reuşit să prevină aceste turbulenţe din cauza lipsei de determinare şi a întârzierii cu care au reacţionat organismele de supraveghere financiară.

"Am sesizat mai multe probleme în dezvoltare, însă comunitatea de supraveghere financiară nu a intervenit îndeajuns de puternic sau de rapid. Au avut loc modificări enorme în economia mondială. Reglementarea sistemului financiar nu s-a adaptat schimbărilor apărute, în acest context, în sectorul financiar. Sistemul se control şi de reglementare nu sunt suficient de adaptate", a spus oficialul Fed.

Kohn lucrează din 1970 în cadrul Fed, însă s-ar putea retrage pe 23 iunie, aminteşte publicaţia

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite