Falimentara ARO mai aşteaptă cumpărători
0Blocul funcţional al uzinei ARO Câmpulung Muscel va fi pus din nou la vânzare, la sfârşitul lunii viitoare, după ce licitaţia organizată ieri a fost anulată din lipsă de participanţi.
Blocul funcţional al uzinei ARO Câmpulung Muscel va fi pus din nou la vânzare, la sfârşitul lunii viitoare, după ce licitaţia organizată ieri a fost anulată din lipsă de participanţi. "Licitaţia din 30 martie va avea un preţ de pornire redus cu 20% faţă de nivelul de 76 milioane de lei, stabilit pentru licitaţia de ieri". Garanţia de participare va fi de 10% din preţul de pornire", ne-a declarat Gheorghe Banu, lichidatorul uzinei. Neprezentarea investitorilor ar putea fi explicată prin faptul că aceştia aşteaptă reducerea preţului de pornire. După declararea falimentului uzinei, la mijlocul anului trecut, s-au vândut, prin licitaţie, hala de motoare, fabrica de subansamble auto (FPSA) şi centrul de proiectare (CESAR). Societatea are datorii de circa 90 de milioane de lei. La masa credală s-au înscris salariaţii, Finanţele Publice, BCR, dar şi Cross Lander, firma care a cumpărat uzina în 2003, în urma unei privatizări scandaloase.