Facilităţi fiscale, sub pretextul accelerării privatizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O iniţiativă legislativă ce se va dezbate, astăzi, în Comisia pentru Privatizare prevede ca societăţile de stat aflate în curs de privatizare să-şi poată recupera sumele de rambursat de la

O iniţiativă legislativă ce se va dezbate, astăzi, în Comisia pentru Privatizare prevede ca societăţile de stat aflate în curs de privatizare să-şi poată recupera sumele de rambursat de la bugetul statului, chiar dacă au obligaţii fiscale restante.
În mod normal, dacă o societate are datorii la stat şi, în acelaşi timp, are de recuperat sume de la buget, respectivele sume se compensează, stingându-se astfel datoriile.
Prin această iniţiativă urmează să se acorde o derogare de la acea regulă "numai societăţilor de stat pentru care s-a declanşat procesul de privatizare, prin publicarea ofertei de vânzare". De asemenea, derogarea se acordă "în limita sumelor reprezentând drepturi salariale".
De exemplu, dacă o societate scoasă la privatizare are ca fond de salarii suma de 1 milion RON, are de primit de la buget această sumă (să zicem, din rambursări de TVA), nu se vor mai lua în considerare datoriile către buget, ci se va vira suma respectivă, ca angajaţii să-şi poată primi salariile.
În Nota de Fundamentare a viitorului act normativ se justifică atât necesitatea, cât şi urgenţa adoptării acestuia, prin "starea financiară precară" pe care o traversează unele societăţi pregătite pentru privatizare, ele fiind "în imposibilitate de a efectua plata salariilor". "Au apărut tensiuni sociale care, în lipsa unor măsuri de remediere imediate, se pot agrava", arată iniţiatorii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite