„Fabrica de valută“ îşi accelerează producţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele patru luni din acest an, exporturile au crescut mai rapid decât importurile, astfel că deficitul comercial a continuat să scadă. Principala sursă de valută a ţării – exporturile – a adus, în primele patru luni din 2010, cu peste două miliarde de euro mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2009.

VIDEO Declinul euro, un impuls pentru exporturi

Ruşinea României: Jumătate din hrana noastră provine din import!

Decalajul dintre exporturi şi importuri - deficitul comercial - a scăzut uşor în perioada ianuarie-aprilie 2010, pe fondul unui avans mai rapid al exporturilor (+23,4%) decât al importurilor (+14,4%), reiese din datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Concret, exporturile din această perioadă au însumat 10,8 miliarde de euro, importurile - 13,6 miliarde de euro, astfel că deficitul comercial a fost de 2,8 miliarde de euro - valoare cu aproape 330 de milioane de euro mai mică decât cea consemnată în primele patru luni din 2009.

Comerţul cu alimente s-a „subţiat"

Repartizarea comerţului exterior pe categorii de mărfuri, relevată de INS, arată că România a importat mai puţine alimente în ianuarie-aprilie 2010 faţă de aceeaşi perioadă din 2009. Anul trecut, importurile de alimente din primele patru luni însumau 1,09 miliarde de euro (9,5% din total), iar exporturile - 500 de milioane de euro (5,8% din total).

În 2010, importurile au scăzut la 1,02 miliarde de euro (7,5% din total), în timp ce exporturile au însumat 520 de milioane de euro (4,9% din total). Chiar şi cu aceste semne bune pe care le dau statisticile, decalajul dintre exporturile şi importurile de alimente rămâne la un nivel ruşinos de mare (peste 450 de milioane de euro) pentru o ţară cu un potenţial agro-alimentar ca al României.

În comerţul nostru exterior, maşinile şi echipamentele de transport, împreună cu celelalte produse manufacturate, domină atât la exporturi, cât şi la importuri, cu o pondere cumulată de peste 77%, respectiv 64% din total.

Mai puţine schimburi intracomunitare

În primele patru luni din acest an, schimburile intracomunitare (cu partenerii din Uniunea Europeană) au avut o pondere de 73,4% din exporturi şi de 72,2% din importuri, în scădere uşoară faţă de ponderile din aceeaşi perioadă a anului trecut (74,4%, respectiv 73,3%).

Exporturile româneşti către UE au însumat, în prima parte a acestui an, 7,9 miliarde de euro, iar importurile - 9,8 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de aproape două miliarde de euro în raporturile noastre cu partenerii europeni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite