Fondul Proprietatea a pierdut procesul împotriva Romgaz privind donaţia de 400 mil. lei către stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi, irevocabil, acţiunea Fondului Proprietatea (FP) formulată împotriva Romgaz pentru donaţia de 400 milioane lei vărsată la bugetul de stat de către producătorul de gaze, a anunţat Fondul.

Ministerul Economiei, care deţine 85% din acţiunile Romgaz, a decis în AGA din 30 noiembrie 2010, realizarea unei donaţii de 400 milioane lei către bugetul statului, având ca bază legală o hotărâre de guvern.

În calitate de acţionar minoritar al Romgaz, cu o participaţie de 15%, Fondul Proprietatea a votat împotriva acordării donaţiei şi a decis să ia măsuri legale împotriva acesteia, invocând protejarea drepturilor acţionarilor FP, scrie Mediafax.

Tribunalul Sibiu a respins, în ianuarie 2011, cererea formulată de FP împotriva Romgaz Mediaş privind anularea deciziei AGA, iar Fondul a anunţat că va continua litigiul prin promovarea căilor de atac.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist.
La finalul lunii august, investitorii instituţionali străini controlau cumulat 50,64% din Fondul Proprietatea, iar cei înregistraţi în România aveau la 9,34% din total.

Acţiunile FP au o valoare nominală de un leu, iar în ultimul preţ din şedinţa de joi a fost de 0,532 lei/titlu, în creştere cu 0,1% faţă de miercuri. La acest preţ, capitalizarea fondului este de 7,3 miliarde lei (1,6 miliarde euro).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite