FOTO Chinezii nu încetează să surprindă. Ei vor construi un hotel în pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un hotel luxos va fi construit lângă Shanghai, iar acesta se va afla în totalitate în pământ, potrivit „Business Insider”.

La poalele muntelui Tianmashan, hotelul InterContinental Shimao Wonderland se va ridica cu două etaje peste stânca de 100 de metri şi va avea 16 etaje sub pământ.Ultimul nivel din pământ va fi sub apă şi va găzdui un restaurant.



Planurile arhitecturale sunt futuriste, iar hotelul de 380 de camere se estimează a fi inaugurat până la sfârşitul anului 2014 sau începutul anului 2015. Având în vedere cât de mult este de lucru acest proiect pare mai degrabră irealizabil. Dar, am văzut deja cât de mult pot construi chinezii în câteva zile, deci doi ani şi jumătate pentru această construcţie ar putea fi suficienţi.

Hotelul InterContinental Shimao din China

Planurile proiectului au fost realizate de firma britanică de arhitecţi, Atkins, iar designul a fost premiat.

Hotelul InterContinental Shimao Wonderland din China

„Ne-a inspirat cariera pe care am găsit-o aici şi vrem să construim un deal verde asemeni unei cascade. În centru hotelului, am creat o "cascadă" din sticlă transparentă. Aceasta reproduce perfect cascadele naturale de pe suprafaţa carierei existente”, a spus Martin Jochman, şeful companiei Atkins.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite