FMI ne prinde iar cu temele nefăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul şi-a asumat mai multe angajamente în faţa FMI, cu termene-limită la 30 aprilie, dar nu a respectat mai bine de jumătate dintre ele.

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), ultima condusă de americanul Jeffrey Franks, va veni mâine la Bucureşti pentru a cincea evaluare a acordului de finanţare de tip preventiv încheiat cu România în martie anul trecut.

Şi de data aceasta, reprezentanţii finanţatorului internaţional va prinde Guvernul cu temele nefăcute, având în vedere că mai bine de jumătate din angajamentele asumate şi care aveau termen-limită sfârşitul acestei luni nu au fost îndeplinite.

Guvernul a convenit privatizarea integrală, până la 30 aprilie, a companiilor Cupru Min şi Oltchim. Dacă în cazul Cupru Min socotelile au fost date peste cap din cauza negocierilor eşuate dintre autorităţi şi canadienii de la Roman Copper care au câştigat licitaţie la 26 martie, procesul de privatizare al Oltchim se derulează mai greoi.

Patru companii au depus oferte neangajante pentru participarea la privatizarea combinatului chimic, însă licitaţia nu va fi deschisă mai devreme de o lună.

Managerii privaţi, un demers întârziat

Numirea de manageri privaţi la companiile de stat este unul dintre demersurile autorităţilor care au suportat mai multe amânări. În ultima scrisoare de intenţie, Guvernul s-a angajat ca până la finele acestei luni să selecteze noile echipe de management, însă până la acest termen se va întocmi o listă de propuneri pentru cinci companii de stat.

„Lista scurtă cuprinzând propunerile de directori generali va fi realizată până la 30 aprilie 2012 pentru Hidroelectrica, Oltchim şi Romarm şi până la 15 mai 2012 pentru Electrica Furnizare şi Complexul Oltenia. Numirea directorilor generali de către consiliile de administraţie ale companiilor va fi efectuată imediat după lista scurtă", se arată într-un document oficial, potrivit Mediafax.

Pe lista companiilor care vor avea management privat se mai înscriu Poşta Română, Tarom, Electrificare CFR, CFR SA, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica, Romgaz şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Transelectrica, un angajament bifat

Autorităţile au reuşit să vândă 15% din acţiunile Transelectrica şi să selecteze intermediari pentru ofertele companiilor Romgaz, Hidroelectrica şi Tarom pentru care va scoate la vânzare pachete minoritare. Până la sfârşitul acestei luni, autorităţile ar trebui să vândă însă şi un pachet de 15% din acţiunile Transgaz, dar şi să selecteze intermediar pentru oferta de la Poşta Română.

Ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea, a declarat însă recent că procesul se va încheia la sfârşitul anului sau la începutul lui 2013, fără a menţiona dacă a fost desemnat un consultant. De asemenea, consultanţi juridici nu au fost desemnaţi nici în cazul Electrica Serv, Electrica Furnizare, CFR Marfă şi Nuclearelectrica.

Franks predă ştafeta lui De Vrijer

Cea de-a cincea misiune FMI care se va desfăşura în perioada 24 aprilie-7 mai va fi ultima condusă de americanul Jeffrey Franks. Acesta urmează să predea ştafeta olandezului Erik de Vrijer, care îl va însoţi pe Franks în această misiune.

Olandezul, director adjunct al departamentului pentru Europa din cadrul FMI, intenţionează să rediscute modul în care companiile de stat vor fi privatizate, potrivit unor surse apropiate situaţiei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite