FMI atrage atentia asupra riscurilor de instabilitate financiara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cresterea neasteptata a ratelor dobanzilor pe termen lung sau o depreciere accentuata a dolarului ar putea pune serios in pericol sistemul financiar international, se arata intr-un document al

Cresterea neasteptata a ratelor dobanzilor pe termen lung sau o depreciere accentuata a dolarului ar putea pune serios in pericol sistemul financiar international, se arata intr-un document al Fondului Monetar International (FMI), preluat de Reuters. In cadrul raportului asupra stabilitatii financiare mondiale, reprezentantii FMI solicita bancilor sa continue majorarea treptata a ratelor dobanzilor, ca masura de diminuare a riscurilor aduse de excesul de lichiditati. "Principalul risc este ca ratele dobanzilor pe termen lung si expansiunea creditelor sa creasca peste asteptari", a declarat Gerd Haeusler, director pentru pietele internationale de capital in cadrul FMI. Pana acum, Rezervele Federale ale Statelor Unite au majorat gradual principalele rate ale dobanzilor, pentru a tine inflatia sub control, iar majoritatea analistilor considera ca exista in continuare conditii pentru cresterea acestora pana la un nivel la care nu va stimula, dar nici nu va restrictiona economia. In acelasi timp, cresterea continua a preturilor la bursele de marfuri si a preturilor petrolului continua sa puna in pericol stabilitatea financiara. Directorul adjunct al FMI pentru pietele internationale de capital, Hung Tran, considera ca impactul cresterii preturilor petrolului a fost pana acum destul de limitat. Un alt factor de risc este reprezentat de corectiile aleatorii de pe pietele monetare, in special daca apetitul bancilor centrale asiatice de a detine dolari americani va intra pe o panta descendenta. "Orice dubiu serios privind dorinta bancilor centrale de a acumula dolari ar putea fi un stimulent puternic pentru investitori, privati si chiar publici, de a-si reduce achizitiile viitoare de dolari sau chiar sa-si diminueze fondurile existente", se mai arata in raport. Acest fapt ar determina un declin semnificativ al monedei americane si o majorare a ratelor dobanzilor, in Statele Unite, care ar reduce cererea pe plan intern.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite